O istorie a muzicii universale: 3 De la Schubert la Brahms
Gespeichert in:
| 1. Verfasser: | |
|---|---|
| Format: | Buch |
| Sprache: | Romanian |
| Veröffentlicht: |
Bucureşti
Ed. Fundaţiei Culturale Române
1998
|
| Online-Zugang: | Inhaltsverzeichnis |
| Beschreibung: | 609 S. |
| ISBN: | 9739155545 9735771535 |
Internformat
MARC
| LEADER | 00000nam a2200000 cc4500 | ||
|---|---|---|---|
| 001 | BV023090777 | ||
| 003 | DE-604 | ||
| 005 | 20080312 | ||
| 007 | t | ||
| 008 | 080121s1998 |||| 00||| rum d | ||
| 020 | |a 9739155545 |9 973-9155-54-5 | ||
| 020 | |a 9735771535 |9 973-577-153-5 | ||
| 035 | |a (OCoLC)220346434 | ||
| 035 | |a (DE-599)BVBBV023090777 | ||
| 040 | |a DE-604 |b ger |e rakwb | ||
| 041 | 1 | |a rum | |
| 049 | |a DE-12 | ||
| 084 | |a 9,2 |2 ssgn | ||
| 100 | 1 | |a Ștefănescu, Ioana |e Verfasser |4 aut | |
| 245 | 1 | 0 | |a O istorie a muzicii universale |n 3 |p De la Schubert la Brahms |c Joana Ştefanescu |
| 264 | 1 | |a Bucureşti |b Ed. Fundaţiei Culturale Române |c 1998 | |
| 300 | |a 609 S. | ||
| 336 | |b txt |2 rdacontent | ||
| 337 | |b n |2 rdamedia | ||
| 338 | |b nc |2 rdacarrier | ||
| 773 | 0 | 8 | |w (DE-604)BV013127426 |g 3 |
| 856 | 4 | 2 | |m Digitalisierung BSBMuenchen |q application/pdf |u http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=016293645&sequence=000002&line_number=0001&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA |3 Inhaltsverzeichnis |
| 940 | 1 | |n oe | |
| 999 | |a oai:aleph.bib-bvb.de:BVB01-016293645 | ||
| 942 | 1 | 1 | |c 780.9 |e 22/bsb |f 09034 |
Datensatz im Suchindex
| _version_ | 1804137343539478528 |
|---|---|
| adam_text | CUPRINS
PARTEA I
INTRODUCERE ÎN EPOCA ROMANTICĂ.
...........................
p.
9-13
Privire asupra epocii în care au vieţuit şi au creat compozitorii
romantici.
Viena
îşi menţine înălţimile cucerite prin arta celor trei aştri
ai clasicismului muzical
-
Haydn, Mozart, Beethoven
-
şi continuă să
dăruiască lumii valuri de splendori muzicale prin realizările
lui Schubert
(în primele decenii ale secolului al XlX-lea) şi
Brahms
(în cea de a doua
jumătate a aceluiaşi secol).
Parisul continuă să-şi poarte vechea strălucire de centru cultural
european, atrăgând compozitori italieni
(Paganini,
Rossini, Bellini,
Donizetti),
ca şi
din alte mai
tinere culturi naţionale
(Chopin, Liszt).
Ca reprezentant autohton,
Hector Berlioz
se afirmă cu o identitate
artistică rară precedent în trecutul muzical francez. Genul ce va domina
în continuare viaţa muzicală pariziană, va fi Opera, subiect vast şi
specific ce urmează a fi tratat în cel de al patrulea volum al prezentului
ciclu de istorie a creaţiei muzicale.
Ţinutul germanic nu a oferit
-
asemenea celui austriac sau francez
-
o centralizare categorică a manifestărilor creatoare, acestea afirmându-se
în numeroase centre de cultură muzicală de pe întinsul naţional.
Sprijinit pe un glorios trecut (pe linia Bach-Beethoven), ca şi pe
substanţa nouă a poeziei şi literaturii romantice, noile realizări muzicale
germane dovedesc prospeţime în toate genurile muzicii, de la miniatura
vocală şi instrumentală la simfonie (Mendelssohn-Bartholdy,
Schumann, Brahms)
şi operă (Weber,
Wagner).
Pe acest traseu ce porneşte din
Viena
(Schubert),
străbate ţinutul ger¬
manic (Mendelssohn-Bartholdy,
Schumann),
ajunge la Paris pe urmele
unor refugiaţi politici
(Chopin)
-
metropola în care creează
Berlioz
şi
îşi afirmă arta doi iluştri virtuozi ai timpului
(Paganini, Liszt)
-
şi se
întoarce înapoi la
Viena,
unde se sfârşeşte viaţa lui
Brahms
o dată cu
ultimii ani ai secolului al XlX-lea, se va urmări cursul vieţii şi al creaţiei
celor mai reprezentativi dintre compozitorii romantici.
598
O ISTORIE A MUZICII
UNIVERSALE
CAHTOLULb FRANZ
SCHUBERT
(1797-1828)...................
p.
15-85
Schubert,
unul dintre puţinii compozitori nemuritori ce se poate
mândri cu blazon vienez din prima zi a vieţii sale. Trăsături biografice
ce determină deosebiri între romantismul său şi cel beethovenian. Viaţa
copilului şi adolescentului
Schubert,
dominată de ambianţa muzicală
a familiei
(Hausmusik)
şi de aspiraţia tatălui de
а
-i
asigura viitorul
printr-o carieră didactică. Marele său talent muzical, recunoscut şi
elogiat de profesori şi colegi. Implicaţiile învăţăturii de la Convieţui
vienez (studii muzicale teoretice, practica în formaţii instrumentale,
corale şi orchestrale), afirmarea sa timpurie în compoziţie. Anii grei
ai perioadei didactice, împletirea lor cu ambianţa tinerească a serilor
muzicale („schubertiade ). Afirmarea geniului său creator prin lucrări
ce depăşesc valoric (şi cantitativ) majoritatea celor realizate de creatori
iluştri înainte ca aceştia să fi împlinit douăzeci de ani. Eliberarea din
profesia de învăţător, dependenţa de dictatura editorilor vremii, anii de
lipsuri şi de şubrezire a sănătăţii în ultima parte a vieţii, când compune
lucrări de o impresionantă originalitate.
Creaţia de lieduri pentru voce şi pian, pentru formaţii camerale şi corale
(p.
25-41).
Contribuţia lui
Schubert
la afirmarea genului, Ia
dramatizarea şi măiestria lui. Poeziile inspiratoare, aparţinând unor
poeţi iluştri, cât şi ale unora de mult uitaţi. Marea varietate tematică,
cu implicaţii în forma arhitecturală a genului, forţa evocatoare a
limbajului său (cantabilitatea melodică, expresivitatea armoniei,
plasticitatea acompaniamentului), trăsături afirmate în întreaga creaţie
vocală (camerală şi corală). Meritul de a fi dat genului dimensiuni
neatinse încă şi de
а
-i
fi fixat trăsăturile de particularitate, dintre care
cea a contopirii muzicii cu fondul poetic se impune ca primordială.
Creaţia pentru pian (p.
41-49). Schubert
şi pianul. Prezenţa creaţiei
pentru pian de la prima la ultima pagină compusă. Meritul de a fi
îmbogăţit literatura pentru pian cu miniaturi (Momente muzicale,
Impromptu-uri),
cu sonate, fantezii, „duete (piese pentru pian la patru
mâini). Lirismul şi expresivitatea de neconfundat ale muzicii vieneze,
gândirea pianistică în realizarea lor.
Creaţia camerală (p.
49-65). Schubert -
creator de muzică de cameră
prin excelenţă (de la duet la
nonet),
compoziţii înscrise pe o traiectorie
de căutări ce se limpezesc şi ajung la soluţii noi de expresivitate
(Тло
-
urile cu pian, Cvartetele de coarde, Cvintetele). Viziunea clasică din
concluzia ultimei creaţii camerale (Cvintetulpentru instrumente de
coarde în do major), opusă subiectivismului romantic (din părţile lui
mediane), originalitatea concepţiei arhitecturale, bogăţia de imagini,
CUPRINS
599
desfăşurarea lor pe mari proporţii într-o specifică unitate a dramaturgiei
muzicale.
Creaţia simfonică (p.
65-76).
Primele uverturi, primele simfonii.
Vibraţia romantică din Simfonia tragica (a
IV
-а),
experienţele din
domeniul stilului orchestral şi al complexităţii genului în următoarele
trei simfonii, afirmarea geniului în ultimele două creaţii (Simfonia în
si minor şi Simfonia în do major). Despărţite în timp, diferite ca
substanţă emoţională şi dăltuire arhitecturală, ultimele simfonii
schubertiene ilustrează măsura cea mai mare a talentului şi a măiestriei
cucerite de compozitor, o dată cu marea sa sinceritate artistică.
Muzica de scenă (p.
76-79).
Singspieluri, feerii lirice, opere, muzica
de scenă la piesa
Rosamunda. Cu
excepţia uverturii care se cântă sub
denumirea
de Rosamunda
(deşi aparţine operei
Alfonso
şi
Estrella),
muzica pe care a compus-o
Schubert
pentru scenă nu se înscrie în
rândul creaţiilor ce-i ilustrează talentul şi măiestria.
Creaţia vocal-simfonică (p.
79-83).
Muzica de cult (catolică) cunoscută
de Schubert
din copilărie (în calitate de corist al unor formaţii corale
bisericeşti). Compoziţii destinate cultului religios, cu valoare afirmată
timpuriu. Trăsături specifice spiritualităţii vieneze apărute în lucrări de
mici proporţii (Stabat, Matei; Salve Regina
s.a.)
ca şi în partituri de
mare amploare
(Misse).
îndrăzneli intervenite în tematica, în structura
şi limbajul lor. Istoricul Missei funebre germane (rezultat al cercetărilor
muzicologului
O.E. Deutsch).
Contribuţii la îmbogăţirea forţei
expresive a coloritului armonic sau orchestral, lirismul reflectat în
pagini religioase inspirate de ambianţa unui catolicism de tradiţie
austriacă ce conferă muzicii un anumit colorit local.
Concluzii (p.
83-85).
Importanţa creaţiei lui
Schubert
în evoluţia
compoziţiei muzicale (a liedului modern, a miniaturii pentru pian, a
simfoniei lirice romantice), precum şi a gândirii armonice care a
îmbogăţit vocabularul expresiv al creatorilor ce i-au urmat. Recunoaş¬
terea valorii şi modernităţii ei de către urmaşi iluştri.
CAPITOLUL
Њ
FELIX
MENDELSSOHN-BARraOLDY
(1809-1847).....................................
p.
87-120
Compozitor cu o biografie ce se deosebeşte de cea a contemporanilor
săi romantici (copil al unei familii înstărite de intelectuali, din
Hamburg).
Educaţie aleasă, talent afirmat timpuriu ca pianist-concertist
şi compozitor (uvertura Visul unei nopţi de vară- capodoperă a genului
miniatural romantic
-
compusă la şaptesprezece ani). Activitatea de
dirijor (cu meritul de a fi prezentat lumii muzicale germane prima
audiţie a Pasiunii după Matei
de Bach
la douăzeci de ani şi de a fi
600
O ISTORIE A MUZICII UNIVERSALE
inaugurat o metodă dirijorală ce a contribuit la transformarea
contactului existent între dirijor şi orchestră), de director la
Singakademie
din Berlin, de conducător al Orchestrei
Gewandhaus
şi
al Conservatorului din
Leipzig
(al cărui iniţiator a fost). Manifestările
dirijorale, împletite permanent cu
cele de concertisi, de
pedagog şi
compozitor; sfârşitul lor prematur (la treizeci şi opt de ani).
Creaţia miniaturală (p.
96-99) -
pentru voce şi pian, pentru formaţii
corale. Miniatura pentru pian, investită cu titluri programatice şi
cantabilitate vocală
-
aşa cum anunţă titlul lor (Cântece
fåra
cuvinte).
Creaţia camerală (p.
99-106) -
pentru variate ansambluri (de la duo
instrumental la octet)
-
prezentă permanent în lista de opusuri. Evoluţia
gândirii componistice (cu deosebire în creaţia cvartetelor de coarde),
pornită sub influenţa marilor ctitori ai genului
(Haydn, Mozart)
şi
detaşată de tendinţele de virtuozitate imprimate în epocă muzicii instru¬
mentale. Reliefuri expresive, legături ciclice, învolburări romantice (de
mister, de exuberanţă) intervenite în muzica sprijinită pe fondul, forma
şi factura clasică, într-o scriitură cvartetistică devenită model în epocă.
Intensitatea dramatică a ultimului cvartet (în fa minor
-
Requiem
pentru
Fanny).
Creaţia simfonică şi concertantă (p.
106-115).
Primele simfonii şi
uverturi („lucrări de şcoală ). Visul unei nopţi de vară
-
uvertura la
piesa lui
Shakespeare -
cu valoare de capodoperă a literaturii
programatice romantice, într-un gen ce va rămâne reprezentativ pentru
ilustrarea apartenenţei compozitorului la gândirea şi arta romantică.
Simfoniile
-
alternanţa lor în timp (diferită faţă de cea din lista de
opusuri). Trăsături clasice şi de particularitate romantică în simfonia
Italiana (op.
90 - 1837)
şi Scoţiană (op.
57 - 1842),
ilustrând
determinismul biografic din realizările sale. Creaţia concertantă
($. 112-
115):
Concertele pentru pian şi orchestră, pentru vioară şi orchestră,
pentru două piane şi orchestră, pentru vioară, pian şi orchestră
-
figurând printre creaţiile pianistului şi violonistului adolescent
(1822-
1824).
Genul se impune cu deosebită autenticitate creatoare prin
Concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor (terminat în anul
1844).
Deosebita fantezie pe care o prezintă dăltuirea lui arhitecturală,
reliefurile evocatoare ale coloritului orchestral, concepţia
compozitorului despre virtuozitatea interpretativă. Concertul pentru
voce şi orchestră (op.
94) -
o mărturie târzie a încercărilor
compozitorului de a contribui la lărgirea orizontului muzical al
contemporaneităţii sale romantice.
Creaţia vocal-simfonică (p.
115-118).
îndreptarea către muzica
bisericească manifestată din anii copilăriei. Marea lecţie a partiturii
Pasiunilor după Matei
de Bach.
Dozajul patosului romantic,
CUPRINS
601
limpezimea poetică din Psalmi,
Motete,
Cantate (Tu
es Petru)
şi alte
piese (cuprinse în volumul
Kirchenmusik-
op.
23).
Tematica religioasă
(Oratoriile
Paulus
şi Ellias) şi cea profană (balada coral-simfonică Prima
noapte a Valpurgiei
-
pentru solişti, cor şi orchestră), o demonstraţie
de cultură şi măiestrie componistică.
Muzica pentru scenă (p.
118-119).
încercări timpurii în genul operei
(1820-1825).
Valoarea muzicii pentru piesa Antigona
(1841)
şi
Oedipus
aus
Kolonos
de Sofocle (1844-1845)
cărora se adaugă muzica de scenă
coral-orchestrală pentru douăsprezece momente din desfăşurarea piesei
Visul unei nopţi de vară
de Shakespeare
(din rândul cărora cinci
-
cărora
li se vor încorpora uvertura scrisă în tinereţe
-
vor forma Suita
orchestrală, op.
61).
Coloristica evocatoare a instrumentaţiei, ingenioasa
virtuozitate orchestrală (reflex al fondului poetic)
-
remarcabile
contribuţii la simfonizarea viziunilor romantice culese din basme.
PARTEA A
П
-A
(GENERAŢIA ANULUI
1810)
CAHTOLULb
ROBERT
SCHUMANN (1810-1856) .................
p.
125-207
Climatul de erudiţie literară şi muzicală al casei părinteşti din
Zwickau.
Pasiunea pentru lectură (afinitate cu
Jean
Paul şi E.T.A.
Hoffmann),
hipersensibilitatea, manifestări ce marchează evoluţia adolescentului,
întâlnirea cu muzica
lui Bach
şi
Schubert,
cu virtuozitatea violonistului
Paganini,
evenimente determinante în alegerea carierei de muzician
(întreruperea studiilor de Drept). Eforturile de recuperare a anilor
pierduţi (studiile de pian cu profesorul Wieck), imaginarea unui aparat
pentru a realiza o maximă eficienţă a mişcării degetelor, cu rezultat
nefast. Perioada de deprimare, îndreptarea tânărului
Schumann
către
compoziţie şi cronică, cu realizări ce afirmă un nou talent în viaţa
muzicală germană. Adepţi ce încurajează activitatea cronicarului („ceata
Davidienilor
-
reeditând atmosfera „schubertiadelor vieneze), survine
sentimentul de dragoste pentru Clara Wieck, stimulent ce conduce la
o impresionantă efervescenţă creatoare („deceniul miniaturilor pentru
pian ). Anul
1840
(al căsătoriei cu Clara) declanşator al vastei creaţii
de lieduri ;
1841 -
al primelor simfonii;
1842 -
al muzicii de cameră.
Activitatea dirijorală în mari centre muzicale
gei-mane
(Leipzig, Dresda,
Düsseldorf).
îndreptarea către genurile vocal-simfonice, simfonic-programa-
tice, concertante. Crizele depresive
-
întretăierea lor cu perioade de febră
creatoare şi de bucuria naşterii a opt copii. Zorii sfârşitului
(1854)
-ulti¬
mele creaţii, ultimii ani de izolare la sanatoriul din
Endenich,
trecerea
în nefiinţă
(1856). ,
602
O ISTORIE A MUZICII UNIVERSALE
Creaţia pentru pian (p.
141-161) -
dominantă între anii
1830-1840.
Apartenenţa ei la noua estetică romantică. Miniatura pentru pian în
forme prestabilite
(Intermezzi,
Fantezii, Impromptu-mi, Marşuri) sau
în forme noi (Studii, Nocturne,
Novelette,
Romanţe), prezenţa ei în
cicluri de mare amploare
(Les papillons,
Dansurile cetei
lui David,
Carnavalul, Piese fantezii, Scene de copii, Kreisleriana, Carnavalul din
Viena,
Album pentru tineret, Scene de pădure, File de album, Scene
de bal, Imagini de basm, Bal de copii). Proiecţia pasiunii sale pentru
literatură, substanţa subiectiv-romantică a fondului de idei, reflectând
o variată gamă de stări lăuntrice, precum şi o caracteristică atitudine
împotriva tendinţelor de promovare a virtuozităţii interpretative. Rolul
simbolurilor, al legăturilor ciclice din cadrul unui ciclu şi peste graniţele
lui. Limbajul pianistic neconfundabil, inventivitatea mijloacelor expre¬
sive
-
reflectare a varietăţii simţămintelor şi a caracterelor. Manifestarea
gândirii romantice în genurile tradiţiei clasice (tema cu variaţiuni,
toccata,
fuga, sonata). Sonata pentru pian, rădăcinile ei în soluţiile de
organizare clasică, împrospătarea genului prin vibraţia viziunii
romantice. Rolul creaţiei pentru pian schumanniene, locul ei în rândul
celor mai reprezentative realizări din perioada romantismului muzical.
Creaţia de lieduri (p.
161-173) -
ilustrare a celor două laturi ale vocaţiei ar¬
tistice manifestate din copilărie (literatura şi muzica). Prezenţa genului
-
precumpănitoare în două etape (în
1840,
ca reflectare a fericirii de
a-şi fi întemeiat un cămin şi reluarea după nouă ani, ilustrând
experienţa sa componistică) cu continuitate până la sfârşitul vieţii.
Gândirea pianistică, întovărăşirea ei cu cuvântul. Fondul poetic, alegerea
poemelor de reală valoare. Buchete şi cicluri de lieduri. Rafinamentul
armonic evocator al ambianţei poetice, complexitatea stilistică din
realizările liedurilor meditative sau dramatice (subiective sau epice).
Specificul stilului vocal-pianistic în faza finală a realizărilor (tendinţa
de a da relief cuvântului conducând la inflexiuni cu intensităţi expresive
ce fac tranziţia dintre factura liedului
lui Schubert
la cea a liedului lui
Hugo Wolf).
Creaţia de duete, cvartete vocale şi pentru variate ansambluri corale-
(a
capella
sau cu acompaniament instrumental).
Creaţia camerală (p.
173-185).
Lucrări timpurii („de şcoală ). Prezenţa
genurilor camerale precumpănitoare în anul
1842
(„anul muzicii de
cameră ). Independenţă creatoare şi măiestrie în primele trei Cvartete
pentru instrumente de coarde
ή
în realizările pentru coarde şi pian (trei
Trio-mi, un Cvartet şi un Cvintet). Creaţia pentru duo instrumental
(corn-pian, clarinet-pian). Sonatele pentru vioară şi pian. Ultimele
realizări camerale (inspirate din universul copiilor).
CUPRINS
603
Creaţia simfonică (p.
185-194).
Cronologia simfoniilor
-
Simfonia în
si bemol major („a primăverii ), op.
38 {1841).
Rădăcini în tradiţie
împletite cu libertăţi ale fanteziei creatoare. Simfonia în re minor, op.
120 (1841) -
romantismul substanţei şi al viziunii ei ciclice. Simfonia
în do major, op.
61 (1846).
Unitatea şi interdependenţa părţilor
componente. împlinirea stilului simfonic prin măiestria gândirii polifo¬
nice. Simfonia în mi bemol major (Renana), op.
97 (1850) -
arhitec¬
tura ei nonconformistă. Anticiparea formei de „simfonietă (în
Uvertură, Scherzo şi Final
-
op.
52).
Poemul dramatic, uverturile de
concert, muzica de scenă, genuri caracteristice perioadei târzii, ilustrând
dualitatea înclinaţiilor manifestate de compozitor de-a lungul vieţii
(liţeratură-compoziţie).
Creaţia concertantă (p.
194-198).
Continuarea profunzimii şi elocinţei
stilului simfonic concertant beethovenian, detaşarea de înclinaţia spre
virtuozitatea demonstrativă caracteristică epocii. Concertul în la minor
pentru pian şi orchestră (op.
54),
istoricul creaţiei lui
(1839-1845).
Menţinerea stilului concertant în puritatea proprie compoziţiei
camerale (angajarea virtuozităţii solistice doar în realizarea expre¬
sivităţii). Introducere şi Allegro
appassionato
(op.
92)
şi Allegro de
concert (op.
134) -
creaţii pentru pian şi orchestră care au contribuit la
lansarea unui nou tip de formă concertantă
(Konzertstück).
Concertul
în la minor pentru violoncel şi orchestră (op.
129),
unitatea dinamis¬
mului dramatic, angajarea în realizarea unei noi sinteze dintre tradiţia
concertantă şi ethosul romantic. Concertul în re minor şi Fantezia în
do major- creaţii pentru vioară şi orchestră înscrise în rândul ultimelor
creaţii schumanniene.
Opera în creaţia lui
Schumann
(p.
198-200)
anticipată de încercări
timpurii şi de pledoariile din presă pentru combaterea operei italiene
prin realizări compuse în spiritul tradiţiei naţionale. Opera
Genoveva
(op.
81),
un succes efemer al anului
1850.
Creaţia vocal-simfonică (p.
200-207).
Pasiunea compozitorului pentru
ansambluri
vocal-instrumentale
manifestată din adolescenţă.
Romantismul tematic din cantatele
Nachtlied, Requiem
pentru
Mignon, Povestea pajului şi a fetei de împărat, Blestemul călăreţului),
din poemul-cantată Pelerinajul trandafirului, din oratoriile Paradis şi
Peri şi Scene din
Faust,
compoziţii de amploare ce aparţin ultimei
perioade de creaţie. Marea măiestrie a scriiturii vocal-simfonice,
sprijinită pe experienţa compozitorului de lieduri, de muzică corală,
camerală şi orchestrală.
CAPITOLUL
П:
FREDERIC CHOPIN
(1810-1849)..................
p.
209-247
Originea franceză (a tatălui) şi poloneză (a mamei)
-
date ce marchează
anii copilăriei, adolescenţei şi tinereţii
lui Chopin.
Primele concerte,
604
O ISTORIE A MUZICII UNIVERSALE
primele călătorii, prima dragoste, primele creaţii. Prezenţa pianistului
în viaţa de concert din Varşovia, Berlin,
Praga, Viena.
Suflul
revoluţionar al anului
1830 -
determinant în biografia compozitorului
(părăsirea pentru totdeauna a pământului natal la
2
noiembrie
1830).
Perioada pariziană
(1831-1849) -
contactul cu emigranţii polonezi,
cu purtătorii ideilor revoluţionare, cu animatorii vieţii muzicale (Pleyel,
Fetis,
Liszt, Berlioz),
literare
(George
Sand),
artistice
(Delacroix).
Cuce¬
rirea celebrităţii de către pianist (în pofida rarelor apariţii în sălile de
concert) şi compozitor, ale cărui realizări apar dominate în întregime
de genurile şi formele miniaturale. Declinul sănătăţii, sfârşitul în
toamna anului
1849.
Creaţia
(224-247).
Constanta şi marea originalitate a gândirii şi
măiestriei sale componistice. Trăsături de particularitate: ethosul patriei
(Polonia) şi vibraţia epocii în care a trăit (romantismul)
-
simţăminte
transmise pe calea unei unice surse sonore (pianul)
-
puţinele
compoziţii camerale sau concertante constituind evidente excepţii.
Studiile (p.
225),
Preludiile (p.
227),
Nocturnele (p.
229),
Baladele
(p.
230),
Rondo-uńk
(p.
233),
Variaţiile pe o temă(jp.
233),
Impromptu-
urile (p.
233),
Scherzo-mik (p.
234),
Valsurile (p.
236),
Polonezele
(p.
237),
Mazurcile^.
239),
Concertele pentru pian şi
orchestrai^.
241),
Sonatele (p,
243), -
identitatea lor emoţional-creatoare de neconfundat.
Sonata pentru pian în si bemol minor
-
moment de depăşire a gândirii
romantice, substanţa liric-gravă din partea a treia a formei cvadripartite
părăsind oricare dintre modelele tradiţiei, pentru a se angrena în
laconismul fluxului unisonic final, lipsit de urma vreunei licăriri de
speranţă.
PARTEA
А Ш-А
(EFERVESCENŢĂ PROGRAMATICĂ)
CAPITOLULI: HECTORBERUOZ
(1803-1869)...................
p.
251-289
Importanţa rolului pe care
Hector Berlioz
1-а
avut în evoluţia creaţiei
romantice, în pofida datelor biografice timpurii ce nu anunţau talentul
şi realizările sale. învăţătura muzicală târzie la Conservatorul din Paris,
marcată de tendinţe spre originalitate şi independenţă creatoare.
Influenţa manifestărilor literare şi teatrale din contemporaneitate,
importanţa anului
1830
pe plan politic, estetic (bătălia pentru Hernani
dintre adepţii clasicismului şi romantismului) şi biografic (cucerirea
Marelui premiu al Romei, afirmarea geniului său în Simfonii fantas¬
tică). Originalitatea gândirii sale ciclic-programatice în cadrul unei
simfonii (Fantastica) şi peste graniţele ei (monodrama lirică Lelio),
CUPRINS
605
căutările din lumea efectelor sonore (acordarea rolului ciclic unui
anumit timbru instrumental
-
simfonia
Harold
în Italia).
Tratarea nonconformistă a unui text funebru, monumentalitatea
concepţiei arhitecturale şi varietatea formulelor orchestrale pentru
fiecare parte a unei lucrări (Requiemul anului
1837).
Căutările în genul operei
(Benvenuto
Cellini),
specificul tratării
programatice şi varietatea mijloacelor stilistice în creaţia vocal-simfo-
nică inspirată din literatură (simfonia dramatică Romeo şi
Julietta,
le¬
genda dramatică Damnaţiunea
lui Faust).
Rolul viziunii non-programatice şi a plasticităţii stilistice din creaţia
lui
Berlioz
în evoluţia istorică a compoziţiei muzicale, romantice şi
postromantice, măiestria şi originalitatea orchestratorului, meritul său
în acest sens şi prin transmiterea soluţiilor sale îndrăzneţe pe calea
scrierilor teoretice (Tratatul de instrumentaţie).
Luptător nedezminţit cu academismul contemporanilor săi francezi
-
aşa cum apare oglindit în articolele scrise în presa vremii, în volumul
de Memorii şi cu deosebire în concepţia lucrărilor sale simfonice şi vocal-
simfonice. Marcat de suferinţele trăite, de lipsuri şi singurătate,
Berlioz
sfârşeşte prin a se detaşa de trăsătura subiectivă a realizărilor sale şi prin
a compune sprijinit pe eposul biblic (oratoriul Copilăria lui
Cristos)
sau
antic (opera Troienii), al căror insucces în viaţa muzicală pariziană au
contribuit la degradarea sănătăţii sale şi la sfârşitul din anul
1869.
PARTEA A
IV
-А
(MARII VIRTUOZI AI TIMPULUI)
CAPrrOLUL
I:
NICCOLO
PAGANINI
(1782-1840) ................
p.
293-314
Paganini
-
fiu al Italiei, cu o pregătire muzicală care începe la cinci
ani („joaca de-a cântatul la mandolină ). Afirmarea compozitorului
la opt ani (Variaţiunile pe
tema La Carmagnola)
şi a unei gândiri
violonistice geniale
(24
Capricii pentru vioară solo,
p. 300-304J
la vârsta
de nouăsprezece ani.
Interpretul, violonist intrat în legendă, cu o viaţă aventuroasă trăită
în turnee de concerte prin oraşele Italiei şi prin marile centre muzicale
europene, cucerind faima de „vrăjitor al viorii , dar şi de „înger (din
partea lui
Schubert).
Virtuozitatea violonistului, reflectată în creaţie, dublată de sensibilitatea
temperamentului meridional (intensitatea lirismului din paginile lente
ale creaţiei sale). Urma lăsată în compoziţii axate în special pe două
genuri (sonata şi concertul) şi adresate cu deosebire instrumentelor la
care el cânta (vioara, viola şi chitara).
606
O ISTORIE A MUZICII UNIVERSALE
Concertele pentru vioară şi orchestră (p.
309-311),
lucrări deosebit de
reprezentative pentru maturitatea creatoare a compozitorului şi pentru
sinteza realizată de el între forma tradiţiei, vibraţia contemporaneităţii
romantice şi specifica sa muzicalitate italiană.
CAPITOLULIL·
FRANZ
USZT
(1811-1886)....
fc
..................
p.
315-354
Artist al epocii romantice cu manifestări de prestigiu în variatele ramuri
ale vieţii muzicale. Obârşia sa naţională (austriac-ungară), şansa unei
bune pregătiri cultural-muzicale, afirmarea sa timpurie la
Viena,
Paris,
Londra. Deosebita importanţă a perioadei trăită în capitala Franţei,
intensul interes intelectual, receptivitatea la valorile literar-artistice ale
timpului, împletite cu primele suferinţe (moartea tatălui, dezamăgirea
primei iubiri) cu implicaţii în primele intenţii ale tânărului muzician
de a se călugări.
Perioada turneelor de concerte ale pianistului virtuoz reflectată în creaţie
(Ani de peregrinări), contactul cu variate ţinuturi şi specificul lor
muzical (Rapsodiile pentru pian), urmată de perioada de la
Weimar
(1848-1861) -
cea de manifestare a dirijorului, a pedagogului şi a
compozitorului. Marele rol de propagator al creaţiilor din contempora¬
neitate şi de fondator al unei noi şcoli de compoziţie, după cea iniţiată
de Mendelssohn-Bartholdy la
Leipzig.
Ultima perioadă
ą
vieţii, marcată de suferinţe în viaţa de familie, cu rol
determinant în biografia sa. Refugiul în religie şi în muzică, reluarea
vechiului stil de viaţă al interpretului.
Creaţia (p.
324-354) -
uluitoare cantitativ, dar inegală valoric
-
începe
prin a oglindi manifestarea pianistului (Studii
-
p.
326-328)
şi turneele
lui (Ani de peregrinări
-
p.
328-331;
Armonii poetice şi religioase
-
p.
331).
Capodopera creaţiei
pianistice: Sona
ta pentru pian în si minor
(p.
331-334) -
esenţă a gândirii sale prin sunete, cu rădăcini în roman¬
tismul beethovenian şi implicaţii ale prezentului biografic, într-o
concepţie arhitecturală ce îmbină logica tradiţiei şi a unităţii întregului
cu spiritul confesiv romantic. Prezenţa variatelor dansuri
(polca,
valsul,
mazurca, poloneza, ceardaşul), a unor genuri tradiţionale (variaţia pe o
temă, Fantasia, Fuga), alături de cele ale modernităţii romantice
(impromptu-ul, nocturna, elegia, miniatura programatică şi cu deosebire
rapsodia) în creaţia sa pianistică (p.334—
337).
Sentimentul religios
oglindit cu deosebire în creaţia pentru orgă (p.
337-338),
Concertele pentru pian şi orchestră (p.
339-343) -
un „rămas-bun al
pianistului de la viaţa de turnee, o dată cu hotărârea lui de a ceda locul
dirijorului, pedagogului şi compozitorului.
CUPRINS
607
Creaţia de lieduri pentru voce şi pian, reprezentativă pentru sen¬
sibilitatea compozitorului la poezia timpului său şi pentru gândirea
sa autobiografică (p.
338-339).
Creaţia pentru orchestră simfonică. Poemele simfonice, specificul
simfonismului, al programatismului lor (p.
344-348)
reflectat şi în
creaţia simfoniilor sale (p.
348-352).
Lucrări corale omagiale şi vocal-simfonice (cantata laică sau religioasă,
missa)
valoroase mărturii ale măiestriei compozitorului (p.
352—353).
Rolul şi locul pe care îl ocupă
Liszt
în istoria vieţii muzicale romantice
şi moderne (ca pianist care a iniţiat concertele susţinute de un singur
interpret, ca dirijor luptător pentru noul în muzică, ca om de cultură
reprezentat de numeroase articole, studii şi cărţi despre muzică şi
muzicieni, ca creator de muzică cu îndrăzneli în procesul de îmbogăţire
a mijloacelor de expresie, cu deosebire în evoluţia expresivităţii
armonice).
PARTEA A
V
-А
(CUVÂNTUL CEL MARE)
CAPITOLUL
I:
JOHANNES
BRAHMS
(1833-1897) .................
p.
357-568
Johannes
Brahms
-
compozitor german ce şi-a început ucenicia
muzicală în casa părintească, sub îndrumarea tatălui său, muzician cu
o carieră modestă de instrumentist angajat în orchestra unui restaurant
din
Hamburg.
Talentul şi înclinaţia copilului către ceea ce era grav în
muzică şi cultură generală i-au deschis calea către câţiva profesori ce nu
au pretins onorariu şi au asistat la progresele lui uluitoare până la
recunoaşterea limitelor lor faţă de el. Copilul
Brahms
ajunge să dea lecţii
de muzică pentru a putea contribui la bugetul mic al familiei, a concerta
cu succes şi a-şi împlini cunoştinţele ca autodidact. Pasiunea pentru
literatură, bucuria pribegiei, devotamentul pentru familia sa sunt
trăsături ce se impun din perioada copilăriei şi marchează întreaga
evoluţie a compozitorului.
Turneul de concerte întreprins la douăzeci de ani îl poartă în centre
muzicale germane unde are prilejul să fie cunoscut şi ascultat de
violonistul
Joseph
Joachim
(la Hanovra), de Liszt (la
Weimar), de
Schumann
(la
Düsseldorf),
care-1
declară „un geniu . Un intermezzo
biografic (de muzician angajat la Curtea din
Detmold,
care-i
aduce
linişte materială) şi chemarea Vienei, decid stabilirea sa în metropola
austriacă pentru cea de a doua perioadă a vieţii sale
(1863-1897),
perioadă presărată cu dese călătorii în mijlocul naturii din Austria,
Germania, Italia sau Elveţia
-
izvor de inspiraţie pentru creaţia sa.
Profunde prietenii se alătură celor ce s-au dovedit de nezdruncinat (cu
608
О
ISTORIE A
MUZICII UNIVERSALE
Joachim,
cu familia
Schumann)
până în primăvara anului
1897,
când
i se
sfârşeşte viaţa.
Creaţia vocal-cameială (p.
399-418).
Liedul, gen presărat de-a lungul
întregii liste de opusuri, ilustrând permanenţa pasiunii pentru poezie.
Prezenţa unui singur ciclu de lieduri (Romanţele Magelonei
-
p.
403-
406),
semnificaţia subiectivă a ultimelor Cântece grave (p.
413-414).
Duetele, cvartetele vocale (p.
414-418)
şi Creaţia corală (p.
418-423) -
un răspuns dat de compozitorul tânăr activităţii sale de conducător al
unor formaţii (de la
Hamburg
şi
Detmold).
Creaţia instrumental-camerală (p.
423—448)
debutează prin lucrări
pentru pian (trei Sonate, un Scherzo), afirmând geniul compozitorului
(p.
423-431).
Clasic în problematică şi în tratarea ei conflictuală,
Brahms
conferă o viziune romantică genului prin specificul
conţinutului emoţional şi factura lui naţională. Remarcabila
originalitate a scherzo-unlox din forma cvadripartită a sonatelor, forţa
sintetizatoare din fmalurile lor.
Variaţiunile pe o temă pentru pian (p.
431-436),
dansurile pentru pian
(p.
437-439)
în creaţia brahmsiană, cărora se adaugă buchetele de
miniaturi (Balade, Capricii, Intermezi, Rapsodii), pagini de profundă
meditaţie a compozitorului vârstnic (p.
439-448).
Creaţia pentru formaţii instrumentale (p.
449-494).
Sonata pentru
vioară şi pian (p.
449-458),
pentru violoncel şi pian (p.
458-462),
pentru
clarinet şi pian (p.
462-467),
7no-urile(p.
467-474),
Cvartetele cu pian
(p.
474-478),
Cvartetele pentru instrumente de coarde (p.
479-485),
Cvintetele (p.
485-491)
şi Sextetul pentru instrumente de coarde (p.
491-
494)
se succed în realizările compozitorului, reprezentându-i măiestria,
cultura muzicală, spiritualitatea nordică şi inepuizabila fantezie
creatoare.
Creaţia pentru orchestră simfonică (p.
494—568).
Două Serenade (p.
494-
495),
două Uverturi (p.
495-497)
şi o monumentală demonstraţie de
tehnică variaţională în creaţia Variaţiunilor pentru orchestră pe o temă
de Haydn (p.
512-516)
ilustrează în egală măsură legătura
compozitorului cu genurile tradiţionale şi specificul romantic al
gândirii şi exprimării sale. Reprezentativă în acest sens este creaţia celor
două Concerte pentru pian şi orchestră (p.
497-504),
a Concertului
pentru vioară şi orchestră (p.
504-509)
şi a Dublului concert pentru
vioară, violoncel şi orchestră (p.
509-512),
care, pe concepţia
subordonării virtuozităţii sensurilor expresive ale muzicii, realizează
(într-o epocă de categorică victorie a bravurii tehnice în sine) modelul
de concert-simfonie, în care instrumentul solo se detaşează de
ansamblul orchestral doar pentru a sublinia intensităţile emoţionale.
CUPRINS
609
Simfonia în do minor (p.
517-528),
Simfonia în re
major (p.
529-532),
Simfonia în fa major (p.
532-536)
şi Simfonia în mi minor (p.
537-
545)
prezintă fiecare o specifică identitate emoţional-artistică, rămânând
mărturia geniului brahmsian în evoluţia istorică a genului, pe care
Wagner
o considera terminată prin muzica ultimei simfonii
beethoveniene.
Creaţia vocai-simfonică (p.
545-551)
încheie prezentarea realizărilor
brahmsiene în domeniul compoziţiei cu analiza istorică, estetică şi
muzicală a Requiemuiui german (p.
551-568),
lucrare complexă
ilustrând profunda meditaţie asupra vieţii şi morţii a gânditorului
romantic pe calea unei ample simfonizări. Meritul său istoric este cel
de a fi fost primul compozitor care a avut îndrăzneala de a se detaşa de
textul liturgic latin canonizat şi a fi construit muzica Missei sale pro
defunctis pe idei consolatoare desprinse din textele biblice pe care le-a
transmis în limba germană, pe înţelesul celor îndureraţi, cărora actul
său artistic se adresa.
INDICEDENUME
..............................569
INDICE DE LUCRĂRI
............................579
BIBLIOGRAFIE
..................................589
|
| adam_txt |
CUPRINS
PARTEA I
INTRODUCERE ÎN EPOCA ROMANTICĂ.
.
p.
9-13
Privire asupra epocii în care au vieţuit şi au creat compozitorii
romantici.
Viena
îşi menţine înălţimile cucerite prin arta celor trei aştri
ai clasicismului muzical
-
Haydn, Mozart, Beethoven
-
şi continuă să
dăruiască lumii valuri de splendori muzicale prin realizările
lui Schubert
(în primele decenii ale secolului al XlX-lea) şi
Brahms
(în cea de a doua
jumătate a aceluiaşi secol).
Parisul continuă să-şi poarte vechea strălucire de centru cultural
european, atrăgând compozitori italieni
(Paganini,
Rossini, Bellini,
Donizetti),
ca şi
din alte mai
tinere culturi naţionale
(Chopin, Liszt).
Ca reprezentant autohton,
Hector Berlioz
se afirmă cu o identitate
artistică rară precedent în trecutul muzical francez. Genul ce va domina
în continuare viaţa muzicală pariziană, va fi Opera, subiect vast şi
specific ce urmează a fi tratat în cel de al patrulea volum al prezentului
ciclu de istorie a creaţiei muzicale.
Ţinutul germanic nu a oferit
-
asemenea celui austriac sau francez
-
o centralizare categorică a manifestărilor creatoare, acestea afirmându-se
în numeroase centre de cultură muzicală de pe întinsul naţional.
Sprijinit pe un glorios trecut (pe linia Bach-Beethoven), ca şi pe
substanţa nouă a poeziei şi literaturii romantice, noile realizări muzicale
germane dovedesc prospeţime în toate genurile muzicii, de la miniatura
vocală şi instrumentală la simfonie (Mendelssohn-Bartholdy,
Schumann, Brahms)
şi operă (Weber,
Wagner).
Pe acest traseu ce porneşte din
Viena
(Schubert),
străbate ţinutul ger¬
manic (Mendelssohn-Bartholdy,
Schumann),
ajunge la Paris pe urmele
unor refugiaţi politici
(Chopin)
-
metropola în care creează
Berlioz
şi
îşi afirmă arta doi iluştri virtuozi ai timpului
(Paganini, Liszt)
-
şi se
întoarce înapoi la
Viena,
unde se sfârşeşte viaţa lui
Brahms
o dată cu
ultimii ani ai secolului al XlX-lea, se va urmări cursul vieţii şi al creaţiei
celor mai reprezentativi dintre compozitorii romantici.
598
O ISTORIE A MUZICII
UNIVERSALE
CAHTOLULb FRANZ
SCHUBERT
(1797-1828).
p.
15-85
Schubert,
unul dintre puţinii compozitori nemuritori ce se poate
mândri cu blazon vienez din prima zi a vieţii sale. Trăsături biografice
ce determină deosebiri între romantismul său şi cel beethovenian. Viaţa
copilului şi adolescentului
Schubert,
dominată de ambianţa muzicală
a familiei
(Hausmusik)
şi de aspiraţia tatălui de
а
-i
asigura viitorul
printr-o carieră didactică. Marele său talent muzical, recunoscut şi
elogiat de profesori şi colegi. Implicaţiile învăţăturii de la Convieţui
vienez (studii muzicale teoretice, practica în formaţii instrumentale,
corale şi orchestrale), afirmarea sa timpurie în compoziţie. Anii grei
ai perioadei didactice, împletirea lor cu ambianţa tinerească a serilor
muzicale („schubertiade"). Afirmarea geniului său creator prin lucrări
ce depăşesc valoric (şi cantitativ) majoritatea celor realizate de creatori
iluştri înainte ca aceştia să fi împlinit douăzeci de ani. Eliberarea din
profesia de învăţător, dependenţa de dictatura editorilor vremii, anii de
lipsuri şi de şubrezire a sănătăţii în ultima parte a vieţii, când compune
lucrări de o impresionantă originalitate.
Creaţia de lieduri pentru voce şi pian, pentru formaţii camerale şi corale
(p.
25-41).
Contribuţia lui
Schubert
la afirmarea genului, Ia
dramatizarea şi măiestria lui. Poeziile inspiratoare, aparţinând unor
poeţi iluştri, cât şi ale unora de mult uitaţi. Marea varietate tematică,
cu implicaţii în forma arhitecturală a genului, forţa evocatoare a
limbajului său (cantabilitatea melodică, expresivitatea armoniei,
plasticitatea acompaniamentului), trăsături afirmate în întreaga creaţie
vocală (camerală şi corală). Meritul de a fi dat genului dimensiuni
neatinse încă şi de
а
-i
fi fixat trăsăturile de particularitate, dintre care
cea a contopirii muzicii cu fondul poetic se impune ca primordială.
Creaţia pentru pian (p.
41-49). Schubert
şi pianul. Prezenţa creaţiei
pentru pian de la prima la ultima pagină compusă. Meritul de a fi
îmbogăţit literatura pentru pian cu miniaturi (Momente muzicale,
Impromptu-uri),
cu sonate, fantezii, „duete" (piese pentru pian la patru
mâini). Lirismul şi expresivitatea de neconfundat ale muzicii vieneze,
gândirea pianistică în realizarea lor.
Creaţia camerală (p.
49-65). Schubert -
creator de muzică de cameră
prin excelenţă (de la duet la
nonet),
compoziţii înscrise pe o traiectorie
de căutări ce se limpezesc şi ajung la soluţii noi de expresivitate
(Тло
-
urile cu pian, Cvartetele de coarde, Cvintetele). Viziunea clasică din
concluzia ultimei creaţii camerale (Cvintetulpentru instrumente de
coarde în do major), opusă subiectivismului romantic (din părţile lui
mediane), originalitatea concepţiei arhitecturale, bogăţia de imagini,
CUPRINS
599
desfăşurarea lor pe mari proporţii într-o specifică unitate a dramaturgiei
muzicale.
Creaţia simfonică (p.
65-76).
Primele uverturi, primele simfonii.
Vibraţia romantică din Simfonia tragica (a
IV
-а),
experienţele din
domeniul stilului orchestral şi al complexităţii genului în următoarele
trei simfonii, afirmarea geniului în ultimele două creaţii (Simfonia în
si minor şi Simfonia în do major). Despărţite în timp, diferite ca
substanţă emoţională şi dăltuire arhitecturală, ultimele simfonii
schubertiene ilustrează măsura cea mai mare a talentului şi a măiestriei
cucerite de compozitor, o dată cu marea sa sinceritate artistică.
Muzica de scenă (p.
76-79).
Singspieluri, feerii lirice, opere, muzica
de scenă la piesa
Rosamunda. Cu
excepţia uverturii care se cântă sub
denumirea
de Rosamunda
(deşi aparţine operei
Alfonso
şi
Estrella),
muzica pe care a compus-o
Schubert
pentru scenă nu se înscrie în
rândul creaţiilor ce-i ilustrează talentul şi măiestria.
Creaţia vocal-simfonică (p.
79-83).
Muzica de cult (catolică) cunoscută
de Schubert
din copilărie (în calitate de corist al unor formaţii corale
bisericeşti). Compoziţii destinate cultului religios, cu valoare afirmată
timpuriu. Trăsături specifice spiritualităţii vieneze apărute în lucrări de
mici proporţii (Stabat, Matei; Salve Regina
s.a.)
ca şi în partituri de
mare amploare
(Misse).
îndrăzneli intervenite în tematica, în structura
şi limbajul lor. Istoricul Missei funebre germane (rezultat al cercetărilor
muzicologului
O.E. Deutsch).
Contribuţii la îmbogăţirea forţei
expresive a coloritului armonic sau orchestral, lirismul reflectat în
pagini religioase inspirate de ambianţa unui catolicism de tradiţie
austriacă ce conferă muzicii un anumit colorit local.
Concluzii (p.
83-85).
Importanţa creaţiei lui
Schubert
în evoluţia
compoziţiei muzicale (a liedului modern, a miniaturii pentru pian, a
simfoniei lirice romantice), precum şi a gândirii armonice care a
îmbogăţit vocabularul expresiv al creatorilor ce i-au urmat. Recunoaş¬
terea valorii şi modernităţii ei de către urmaşi iluştri.
CAPITOLUL
Њ
FELIX
MENDELSSOHN-BARraOLDY
(1809-1847).
p.
87-120
Compozitor cu o biografie ce se deosebeşte de cea a contemporanilor
săi romantici (copil al unei familii înstărite de intelectuali, din
Hamburg).
Educaţie aleasă, talent afirmat timpuriu ca pianist-concertist
şi compozitor (uvertura Visul unei nopţi de vară- capodoperă a genului
miniatural romantic
-
compusă la şaptesprezece ani). Activitatea de
dirijor (cu meritul de a fi prezentat lumii muzicale germane prima
audiţie a Pasiunii după Matei
de Bach
la douăzeci de ani şi de a fi
600
O ISTORIE A MUZICII UNIVERSALE
inaugurat o metodă dirijorală ce a contribuit la transformarea
contactului existent între dirijor şi orchestră), de director la
Singakademie
din Berlin, de conducător al Orchestrei
Gewandhaus
şi
al Conservatorului din
Leipzig
(al cărui iniţiator a fost). Manifestările
dirijorale, împletite permanent cu
cele de concertisi, de
pedagog şi
compozitor; sfârşitul lor prematur (la treizeci şi opt de ani).
Creaţia miniaturală (p.
96-99) -
pentru voce şi pian, pentru formaţii
corale. Miniatura pentru pian, investită cu titluri programatice şi
cantabilitate vocală
-
aşa cum anunţă titlul lor (Cântece
fåra
cuvinte).
Creaţia camerală (p.
99-106) -
pentru variate ansambluri (de la duo
instrumental la octet)
-
prezentă permanent în lista de opusuri. Evoluţia
gândirii componistice (cu deosebire în creaţia cvartetelor de coarde),
pornită sub influenţa marilor ctitori ai genului
(Haydn, Mozart)
şi
detaşată de tendinţele de virtuozitate imprimate în epocă muzicii instru¬
mentale. Reliefuri expresive, legături ciclice, învolburări romantice (de
mister, de exuberanţă) intervenite în muzica sprijinită pe fondul, forma
şi factura clasică, într-o scriitură cvartetistică devenită model în epocă.
Intensitatea dramatică a ultimului cvartet (în fa minor
-
Requiem
pentru
Fanny).
Creaţia simfonică şi concertantă (p.
106-115).
Primele simfonii şi
uverturi („lucrări de şcoală"). Visul unei nopţi de vară
-
uvertura la
piesa lui
Shakespeare -
cu valoare de capodoperă a literaturii
programatice romantice, într-un gen ce va rămâne reprezentativ pentru
ilustrarea apartenenţei compozitorului la gândirea şi arta romantică.
Simfoniile
-
alternanţa lor în timp (diferită faţă de cea din lista de
opusuri). Trăsături clasice şi de particularitate romantică în simfonia
Italiana (op.
90 - 1837)
şi Scoţiană (op.
57 - 1842),
ilustrând
determinismul biografic din realizările sale. Creaţia concertantă
($. 112-
115):
Concertele pentru pian şi orchestră, pentru vioară şi orchestră,
pentru două piane şi orchestră, pentru vioară, pian şi orchestră
-
figurând printre creaţiile pianistului şi violonistului adolescent
(1822-
1824).
Genul se impune cu deosebită autenticitate creatoare prin
Concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor (terminat în anul
1844).
Deosebita fantezie pe care o prezintă dăltuirea lui arhitecturală,
reliefurile evocatoare ale coloritului orchestral, concepţia
compozitorului despre virtuozitatea interpretativă. Concertul pentru
voce şi orchestră (op.
94) -
o mărturie târzie a încercărilor
compozitorului de a contribui la lărgirea orizontului muzical al
contemporaneităţii sale romantice.
Creaţia vocal-simfonică (p.
115-118).
îndreptarea către muzica
bisericească manifestată din anii copilăriei. Marea lecţie a partiturii
Pasiunilor după Matei
de Bach.
Dozajul patosului romantic,
CUPRINS
601
limpezimea poetică din Psalmi,
Motete,
Cantate (Tu
es Petru)
şi alte
piese (cuprinse în volumul
Kirchenmusik-
op.
23).
Tematica religioasă
(Oratoriile
Paulus
şi Ellias) şi cea profană (balada coral-simfonică Prima
noapte a Valpurgiei
-
pentru solişti, cor şi orchestră), o demonstraţie
de cultură şi măiestrie componistică.
Muzica pentru scenă (p.
118-119).
încercări timpurii în genul operei
(1820-1825).
Valoarea muzicii pentru piesa Antigona
(1841)
şi
Oedipus
aus
Kolonos
de Sofocle (1844-1845)
cărora se adaugă muzica de scenă
coral-orchestrală pentru douăsprezece momente din desfăşurarea piesei
Visul unei nopţi de vară
de Shakespeare
(din rândul cărora cinci
-
cărora
li se vor încorpora uvertura scrisă în tinereţe
-
vor forma Suita
orchestrală, op.
61).
Coloristica evocatoare a instrumentaţiei, ingenioasa
virtuozitate orchestrală (reflex al fondului poetic)
-
remarcabile
contribuţii la simfonizarea viziunilor romantice culese din basme.
PARTEA A
П
-A
(GENERAŢIA ANULUI
1810)
CAHTOLULb
ROBERT
SCHUMANN (1810-1856) .
p.
125-207
Climatul de erudiţie literară şi muzicală al casei părinteşti din
Zwickau.
Pasiunea pentru lectură (afinitate cu
Jean
Paul şi E.T.A.
Hoffmann),
hipersensibilitatea, manifestări ce marchează evoluţia adolescentului,
întâlnirea cu muzica
lui Bach
şi
Schubert,
cu virtuozitatea violonistului
Paganini,
evenimente determinante în alegerea carierei de muzician
(întreruperea studiilor de Drept). Eforturile de recuperare a anilor
pierduţi (studiile de pian cu profesorul Wieck), imaginarea unui aparat
pentru a realiza o maximă eficienţă a mişcării degetelor, cu rezultat
nefast. Perioada de deprimare, îndreptarea tânărului
Schumann
către
compoziţie şi cronică, cu realizări ce afirmă un nou talent în viaţa
muzicală germană. Adepţi ce încurajează activitatea cronicarului („ceata
Davidienilor"
-
reeditând atmosfera „schubertiadelor" vieneze), survine
sentimentul de dragoste pentru Clara Wieck, stimulent ce conduce la
o impresionantă efervescenţă creatoare („deceniul miniaturilor pentru
pian"). Anul
1840
(al căsătoriei cu Clara) declanşator al vastei creaţii
de lieduri';
1841 -
al primelor simfonii;
1842 -
al muzicii de cameră.
Activitatea dirijorală în mari centre muzicale
gei-mane
(Leipzig, Dresda,
Düsseldorf).
îndreptarea către genurile vocal-simfonice, simfonic-programa-
tice, concertante. Crizele depresive
-
întretăierea lor cu perioade de febră
creatoare şi de bucuria naşterii a opt copii. Zorii sfârşitului
(1854)
-ulti¬
mele creaţii, ultimii ani de izolare la sanatoriul din
Endenich,
trecerea
în nefiinţă'
(1856). ,
602
O ISTORIE A MUZICII UNIVERSALE
Creaţia pentru pian (p.
141-161) -
dominantă între anii
1830-1840.
Apartenenţa ei la noua estetică romantică. Miniatura pentru pian în
forme prestabilite
(Intermezzi,
Fantezii, Impromptu-mi, Marşuri) sau
în forme noi (Studii, Nocturne,
Novelette,
Romanţe), prezenţa ei în
cicluri de mare amploare
(Les papillons,
Dansurile cetei
lui David,
Carnavalul, Piese fantezii, Scene de copii, Kreisleriana, Carnavalul din
Viena,
Album pentru tineret, Scene de pădure, File de album, Scene
de bal, Imagini de basm, Bal de copii). Proiecţia pasiunii sale pentru
literatură, substanţa subiectiv-romantică a fondului de idei, reflectând
o variată gamă de stări lăuntrice, precum şi o caracteristică atitudine
împotriva tendinţelor de promovare a virtuozităţii interpretative. Rolul
simbolurilor, al legăturilor ciclice din cadrul unui ciclu şi peste graniţele
lui. Limbajul pianistic neconfundabil, inventivitatea mijloacelor expre¬
sive
-
reflectare a varietăţii simţămintelor şi a caracterelor. Manifestarea
gândirii romantice în genurile tradiţiei clasice (tema cu variaţiuni,
toccata,
fuga, sonata). Sonata pentru pian, rădăcinile ei în soluţiile de
organizare clasică, împrospătarea genului prin vibraţia viziunii
romantice. Rolul creaţiei pentru pian schumanniene, locul ei în rândul
celor mai reprezentative realizări din perioada romantismului muzical.
Creaţia de lieduri (p.
161-173) -
ilustrare a celor două laturi ale vocaţiei ar¬
tistice manifestate din copilărie (literatura şi muzica). Prezenţa genului
-
precumpănitoare în două etape (în
1840,
ca reflectare a fericirii de
a-şi fi întemeiat un cămin şi reluarea după nouă ani, ilustrând
experienţa sa componistică) cu continuitate până la sfârşitul vieţii.
Gândirea pianistică, întovărăşirea ei cu cuvântul. Fondul poetic, alegerea
poemelor de reală valoare. Buchete şi cicluri de lieduri. Rafinamentul
armonic evocator al ambianţei poetice, complexitatea stilistică din
realizările liedurilor meditative sau dramatice (subiective sau epice).
Specificul stilului vocal-pianistic în faza finală a realizărilor (tendinţa
de a da relief cuvântului conducând la inflexiuni cu intensităţi expresive
ce fac tranziţia dintre factura liedului
lui Schubert
la cea a liedului lui
Hugo Wolf).
Creaţia de duete, cvartete vocale şi pentru variate ansambluri corale-
(a
capella
sau cu acompaniament instrumental).
Creaţia camerală (p.
173-185).
Lucrări timpurii („de şcoală"). Prezenţa
genurilor camerale precumpănitoare în anul
1842
(„anul muzicii de
cameră"). Independenţă creatoare şi măiestrie în primele trei Cvartete
pentru instrumente de coarde
ή
în realizările pentru coarde şi pian (trei
Trio-mi, un Cvartet şi un Cvintet). Creaţia pentru duo instrumental
(corn-pian, clarinet-pian). Sonatele pentru vioară şi pian. Ultimele
realizări camerale (inspirate din universul copiilor).
CUPRINS
603
Creaţia simfonică (p.
185-194).
Cronologia simfoniilor
-
Simfonia în
si bemol major („a primăverii"), op.
38 {1841).
Rădăcini în tradiţie
împletite cu libertăţi ale fanteziei creatoare. Simfonia în re minor, op.
120 (1841) -
romantismul substanţei şi al viziunii ei ciclice. Simfonia
în do major, op.
61 (1846).
Unitatea şi interdependenţa părţilor
componente. împlinirea stilului simfonic prin măiestria gândirii polifo¬
nice. Simfonia în mi bemol major (Renana), op.
97 (1850) -
arhitec¬
tura ei nonconformistă. Anticiparea formei de „simfonietă" (în
Uvertură, Scherzo şi Final
-
op.
52).
Poemul dramatic, uverturile de
concert, muzica de scenă, genuri caracteristice perioadei târzii, ilustrând
dualitatea înclinaţiilor manifestate de compozitor de-a lungul vieţii
(liţeratură-compoziţie).
Creaţia concertantă (p.
194-198).
Continuarea profunzimii şi elocinţei
stilului simfonic concertant beethovenian, detaşarea de înclinaţia spre
virtuozitatea demonstrativă caracteristică epocii. Concertul în la minor
pentru pian şi orchestră (op.
54),
istoricul creaţiei lui
(1839-1845).
Menţinerea stilului concertant în puritatea proprie compoziţiei
camerale (angajarea virtuozităţii solistice doar în realizarea expre¬
sivităţii). Introducere şi Allegro
appassionato
(op.
92)
şi Allegro de
concert (op.
134) -
creaţii pentru pian şi orchestră care au contribuit la
lansarea unui nou tip de formă concertantă
(Konzertstück).
Concertul
în la minor pentru violoncel şi orchestră (op.
129),
unitatea dinamis¬
mului dramatic, angajarea în realizarea unei noi sinteze dintre tradiţia
concertantă şi ethosul romantic. Concertul în re minor şi Fantezia în
do major- creaţii pentru vioară şi orchestră înscrise în rândul ultimelor
creaţii schumanniene.
Opera în creaţia lui
Schumann
(p.
198-200)
anticipată de încercări
timpurii şi de pledoariile din presă pentru combaterea operei italiene
prin realizări compuse în spiritul tradiţiei naţionale. Opera
Genoveva
(op.
81),
un succes efemer al anului
1850.
Creaţia vocal-simfonică (p.
200-207).
Pasiunea compozitorului pentru
ansambluri
vocal-instrumentale
manifestată din adolescenţă.
Romantismul tematic din cantatele
Nachtlied, Requiem
pentru
Mignon, Povestea pajului şi a fetei de împărat, Blestemul călăreţului),
din poemul-cantată Pelerinajul trandafirului, din oratoriile Paradis şi
Peri şi Scene din
Faust,
compoziţii de amploare ce aparţin ultimei
perioade de creaţie. Marea măiestrie a scriiturii vocal-simfonice,
sprijinită pe experienţa compozitorului de lieduri, de muzică corală,
camerală şi orchestrală.
CAPITOLUL
П:
FREDERIC CHOPIN
(1810-1849).
p.
209-247
Originea franceză (a tatălui) şi poloneză (a mamei)
-
date ce marchează
anii copilăriei, adolescenţei şi tinereţii
lui Chopin.
Primele concerte,
604
O ISTORIE A MUZICII UNIVERSALE
primele călătorii, prima dragoste, primele creaţii. Prezenţa pianistului
în viaţa de concert din Varşovia, Berlin,
Praga, Viena.
Suflul
revoluţionar al anului
1830 -
determinant în biografia compozitorului
(părăsirea pentru totdeauna a pământului natal la
2
noiembrie
1830).
Perioada pariziană
(1831-1849) -
contactul cu emigranţii polonezi,
cu purtătorii ideilor revoluţionare, cu animatorii vieţii muzicale (Pleyel,
Fetis,
Liszt, Berlioz),
literare
(George
Sand),
artistice
(Delacroix).
Cuce¬
rirea celebrităţii de către pianist (în pofida rarelor apariţii în sălile de
concert) şi compozitor, ale cărui realizări apar dominate în întregime
de genurile şi formele miniaturale. Declinul sănătăţii, sfârşitul în
toamna anului
1849.
Creaţia
(224-247).
Constanta şi marea originalitate a gândirii şi
măiestriei sale componistice. Trăsături de particularitate: ethosul patriei
(Polonia) şi vibraţia epocii în care a trăit (romantismul)
-
simţăminte
transmise pe calea unei unice surse sonore (pianul)
-
puţinele
compoziţii camerale sau concertante constituind evidente excepţii.
Studiile (p.
225),
Preludiile (p.
227),
Nocturnele (p.
229),
Baladele
(p.
230),
Rondo-uńk
(p.
233),
Variaţiile pe o temă(jp.
233),
Impromptu-
urile (p.
233),
Scherzo-mik (p.
234),
Valsurile (p.
236),
Polonezele
(p.
237),
Mazurcile^.
239),
Concertele pentru pian şi
orchestrai^.
241),
Sonatele (p,
243), -
identitatea lor emoţional-creatoare de neconfundat.
Sonata pentru pian în si bemol minor
-
moment de depăşire a gândirii
romantice, substanţa liric-gravă din partea a treia a formei cvadripartite
părăsind oricare dintre modelele tradiţiei, pentru a se angrena în
laconismul fluxului unisonic final, lipsit de urma vreunei licăriri de
speranţă.
PARTEA
А Ш-А
(EFERVESCENŢĂ PROGRAMATICĂ)
CAPITOLULI: HECTORBERUOZ
(1803-1869).
p.
251-289
Importanţa rolului pe care
Hector Berlioz
1-а
avut în evoluţia creaţiei
romantice, în pofida datelor biografice timpurii ce nu anunţau talentul
şi realizările sale. învăţătura muzicală târzie la Conservatorul din Paris,
marcată de tendinţe spre originalitate şi independenţă creatoare.
Influenţa manifestărilor literare şi teatrale din contemporaneitate,
importanţa anului
1830
pe plan politic, estetic (bătălia pentru Hernani
dintre adepţii clasicismului şi romantismului) şi biografic (cucerirea
Marelui premiu al Romei, afirmarea geniului său în Simfonii fantas¬
tică). Originalitatea gândirii sale ciclic-programatice în cadrul unei
simfonii (Fantastica) şi peste graniţele ei (monodrama lirică Lelio),
CUPRINS
605
căutările din lumea efectelor sonore (acordarea rolului ciclic unui
anumit timbru instrumental
-
simfonia
Harold
în Italia).
Tratarea nonconformistă a unui text funebru, monumentalitatea
concepţiei arhitecturale şi varietatea formulelor orchestrale pentru
fiecare parte a unei lucrări (Requiemul anului
1837).
Căutările în genul operei
(Benvenuto
Cellini),
specificul tratării
programatice şi varietatea mijloacelor stilistice în creaţia vocal-simfo-
nică inspirată din literatură (simfonia dramatică Romeo şi
Julietta,
le¬
genda dramatică Damnaţiunea
lui Faust).
Rolul viziunii non-programatice şi a plasticităţii stilistice din creaţia
lui
Berlioz
în evoluţia istorică a compoziţiei muzicale, romantice şi
postromantice, măiestria şi originalitatea orchestratorului, meritul său
în acest sens şi prin transmiterea soluţiilor sale îndrăzneţe pe calea
scrierilor teoretice (Tratatul de instrumentaţie).
Luptător nedezminţit cu academismul contemporanilor săi francezi
-
aşa cum apare oglindit în articolele scrise în presa vremii, în volumul
de Memorii şi cu deosebire în concepţia lucrărilor sale simfonice şi vocal-
simfonice. Marcat de suferinţele trăite, de lipsuri şi singurătate,
Berlioz
sfârşeşte prin a se detaşa de trăsătura subiectivă a realizărilor sale şi prin
a compune sprijinit pe eposul biblic (oratoriul Copilăria lui
Cristos)
sau
antic (opera Troienii), al căror insucces în viaţa muzicală pariziană au
contribuit la degradarea sănătăţii sale şi la sfârşitul din anul
1869.
PARTEA A
IV
-А
(MARII VIRTUOZI AI TIMPULUI)
CAPrrOLUL
I:
NICCOLO
PAGANINI
(1782-1840) .
p.
293-314
Paganini
-
fiu al Italiei, cu o pregătire muzicală care începe la cinci
ani („joaca de-a cântatul la mandolină"). Afirmarea compozitorului
la opt ani (Variaţiunile pe
tema La Carmagnola)
şi a unei gândiri
violonistice geniale
(24
Capricii pentru vioară solo,
p. 300-304J
la vârsta
de nouăsprezece ani.
Interpretul, violonist intrat în legendă, cu o viaţă aventuroasă trăită
în turnee de concerte prin oraşele Italiei şi prin marile centre muzicale
europene, cucerind faima de „vrăjitor al viorii", dar şi de „înger" (din
partea lui
Schubert).
Virtuozitatea violonistului, reflectată în creaţie, dublată de sensibilitatea
temperamentului meridional (intensitatea lirismului din paginile lente
ale creaţiei sale). Urma lăsată în compoziţii axate în special pe două
genuri (sonata şi concertul) şi adresate cu deosebire instrumentelor la
care el cânta (vioara, viola şi chitara).
606
O ISTORIE A MUZICII UNIVERSALE
Concertele pentru vioară şi orchestră (p.
309-311),
lucrări deosebit de
reprezentative pentru maturitatea creatoare a compozitorului şi pentru
sinteza realizată de el între forma tradiţiei, vibraţia contemporaneităţii
romantice şi specifica sa muzicalitate italiană.
CAPITOLULIL·
FRANZ
USZT
(1811-1886).
fc
.
p.
315-354
Artist al epocii romantice cu manifestări de prestigiu în variatele ramuri
ale vieţii muzicale. Obârşia sa naţională (austriac-ungară), şansa unei
bune pregătiri cultural-muzicale, afirmarea sa timpurie la
Viena,
Paris,
Londra. Deosebita importanţă a perioadei trăită în capitala Franţei,
intensul interes intelectual, receptivitatea la valorile literar-artistice ale
timpului, împletite cu primele suferinţe (moartea tatălui, dezamăgirea
primei iubiri) cu implicaţii în primele intenţii ale tânărului muzician
de a se călugări.
Perioada turneelor de concerte ale pianistului virtuoz reflectată în creaţie
(Ani de peregrinări), contactul cu variate ţinuturi şi specificul lor
muzical (Rapsodiile pentru pian), urmată de perioada de la
Weimar
(1848-1861) -
cea de manifestare a dirijorului, a pedagogului şi a
compozitorului. Marele rol de propagator al creaţiilor din contempora¬
neitate şi de fondator al unei noi şcoli de compoziţie, după cea iniţiată
de Mendelssohn-Bartholdy la
Leipzig.
Ultima perioadă
ą
vieţii, marcată de suferinţe în viaţa de familie, cu rol
determinant în biografia sa. Refugiul în religie şi în muzică, reluarea
vechiului stil de viaţă al interpretului.
Creaţia (p.
324-354) -
uluitoare cantitativ, dar inegală valoric
-
începe
prin a oglindi manifestarea pianistului (Studii
-
p.
326-328)
şi turneele
lui (Ani de peregrinări
-
p.
328-331;
Armonii poetice şi religioase
-
p.
331).
Capodopera creaţiei
pianistice:' Sona
ta pentru pian în si minor
(p.
331-334) -
esenţă a gândirii sale prin sunete, cu rădăcini în roman¬
tismul beethovenian şi implicaţii ale prezentului biografic, într-o
concepţie arhitecturală ce îmbină logica tradiţiei şi a unităţii întregului
cu spiritul confesiv romantic. Prezenţa variatelor dansuri
(polca,
valsul,
mazurca, poloneza, ceardaşul), a unor genuri tradiţionale (variaţia pe o
temă, Fantasia, Fuga), alături de cele ale modernităţii romantice
(impromptu-ul, nocturna, elegia, miniatura programatică şi cu deosebire
rapsodia) în creaţia sa pianistică (p.334—
337).
Sentimentul religios
oglindit cu deosebire în creaţia pentru orgă (p.
337-338),
Concertele pentru pian şi orchestră (p.
339-343) -
un „rămas-bun" al
pianistului de la viaţa de turnee, o dată cu hotărârea lui de a ceda locul
dirijorului, pedagogului şi compozitorului.
CUPRINS
607
Creaţia de lieduri pentru voce şi pian, reprezentativă pentru sen¬
sibilitatea compozitorului la poezia timpului său şi pentru gândirea
sa autobiografică (p.
338-339).
Creaţia pentru orchestră simfonică. Poemele simfonice, specificul
simfonismului, al programatismului lor (p.
344-348)
reflectat şi în
creaţia simfoniilor sale (p.
348-352).
Lucrări corale omagiale şi vocal-simfonice (cantata laică sau religioasă,
missa)
valoroase mărturii ale măiestriei compozitorului (p.
352—353).
Rolul şi locul pe care îl ocupă
Liszt
în istoria vieţii muzicale romantice
şi moderne (ca pianist care a iniţiat concertele susţinute de un singur
interpret, ca dirijor luptător pentru noul în muzică, ca om de cultură
reprezentat de numeroase articole, studii şi cărţi despre muzică şi
muzicieni, ca creator de muzică cu îndrăzneli în procesul de îmbogăţire
a mijloacelor de expresie, cu deosebire în evoluţia expresivităţii
armonice).
PARTEA A
V
-А
(CUVÂNTUL CEL MARE)
CAPITOLUL
I:
JOHANNES
BRAHMS
(1833-1897) .
p.
357-568
Johannes
Brahms
-
compozitor german ce şi-a început ucenicia
muzicală în casa părintească, sub îndrumarea tatălui său, muzician cu
o carieră modestă de instrumentist angajat în orchestra unui restaurant
din
Hamburg.
Talentul şi înclinaţia copilului către ceea ce era grav în
muzică şi cultură generală i-au deschis calea către câţiva profesori ce nu
au pretins onorariu şi au asistat la progresele lui uluitoare până la
recunoaşterea limitelor lor faţă de el. Copilul
Brahms
ajunge să dea lecţii
de muzică pentru a putea contribui la bugetul mic al familiei, a concerta
cu succes şi a-şi împlini cunoştinţele ca autodidact. Pasiunea pentru
literatură, bucuria pribegiei, devotamentul pentru familia sa sunt
trăsături ce se impun din perioada copilăriei şi marchează întreaga
evoluţie a compozitorului.
Turneul de concerte întreprins la douăzeci de ani îl poartă în centre
muzicale germane unde are prilejul să fie cunoscut şi ascultat de
violonistul
Joseph
Joachim
(la Hanovra), de Liszt (la
Weimar), de
Schumann
(la
Düsseldorf),
care-1
declară „un geniu". Un intermezzo
biografic (de muzician angajat la Curtea din
Detmold,
care-i
aduce
linişte materială) şi chemarea Vienei, decid stabilirea sa în metropola
austriacă pentru cea de a doua perioadă a vieţii sale
(1863-1897),
perioadă presărată cu dese călătorii în mijlocul naturii din Austria,
Germania, Italia sau Elveţia
-
izvor de inspiraţie pentru creaţia sa.
Profunde prietenii se alătură celor ce s-au dovedit de nezdruncinat (cu
608
О
ISTORIE A
MUZICII UNIVERSALE
Joachim,
cu familia
Schumann)
până în primăvara anului
1897,
când
i se
sfârşeşte viaţa.
Creaţia vocal-cameială (p.
399-418).
Liedul, gen presărat de-a lungul
întregii liste de opusuri, ilustrând permanenţa pasiunii pentru poezie.
Prezenţa unui singur ciclu de lieduri (Romanţele Magelonei
-
p.
403-
406),
semnificaţia subiectivă a ultimelor Cântece grave (p.
413-414).
Duetele, cvartetele vocale (p.
414-418)
şi Creaţia corală (p.
418-423) -
un răspuns dat de compozitorul tânăr activităţii sale de conducător al
unor formaţii (de la
Hamburg
şi
Detmold).
Creaţia instrumental-camerală (p.
423—448)
debutează prin lucrări
pentru pian (trei Sonate, un Scherzo), afirmând geniul compozitorului
(p.
423-431).
Clasic în problematică şi în tratarea ei conflictuală,
Brahms
conferă o viziune romantică genului prin specificul
conţinutului emoţional şi factura lui naţională. Remarcabila
originalitate a scherzo-unlox din forma cvadripartită a sonatelor, forţa
sintetizatoare din fmalurile lor.
Variaţiunile pe o temă pentru pian (p.
431-436),
dansurile pentru pian
(p.
437-439)
în creaţia brahmsiană, cărora se adaugă buchetele de
miniaturi (Balade, Capricii, Intermezi, Rapsodii), pagini de profundă
meditaţie a compozitorului vârstnic (p.
439-448).
Creaţia pentru formaţii instrumentale (p.
449-494).
Sonata pentru
vioară şi pian (p.
449-458),
pentru violoncel şi pian (p.
458-462),
pentru
clarinet şi pian (p.
462-467),
7no-urile(p.
467-474),
Cvartetele cu pian
(p.
474-478),
Cvartetele pentru instrumente de coarde (p.
479-485),
Cvintetele (p.
485-491)
şi Sextetul pentru instrumente de coarde (p.
491-
494)
se succed în realizările compozitorului, reprezentându-i măiestria,
cultura muzicală, spiritualitatea nordică şi inepuizabila fantezie
creatoare.
Creaţia pentru orchestră simfonică (p.
494—568).
Două Serenade (p.
494-
495),
două Uverturi (p.
495-497)
şi o monumentală demonstraţie de
tehnică variaţională în creaţia Variaţiunilor pentru orchestră pe o temă
de Haydn (p.
512-516)
ilustrează în egală măsură legătura
compozitorului cu genurile tradiţionale şi specificul romantic al
gândirii şi exprimării sale. Reprezentativă în acest sens este creaţia celor
două Concerte pentru pian şi orchestră (p.
497-504),
a Concertului
pentru vioară şi orchestră (p.
504-509)
şi a Dublului concert pentru
vioară, violoncel şi orchestră (p.
509-512),
care, pe concepţia
subordonării virtuozităţii sensurilor expresive ale muzicii, realizează
(într-o epocă de categorică victorie a bravurii tehnice în sine) modelul
de concert-simfonie, în care instrumentul solo se detaşează de
ansamblul orchestral doar pentru a sublinia intensităţile emoţionale.
CUPRINS
609
Simfonia în do minor (p.
517-528),
Simfonia în re
major (p.
529-532),
Simfonia în fa major (p.
532-536)
şi Simfonia în mi minor (p.
537-
545)
prezintă fiecare o specifică identitate emoţional-artistică, rămânând
mărturia geniului brahmsian în evoluţia istorică a genului, pe care
Wagner
o considera terminată prin muzica ultimei simfonii
beethoveniene.
Creaţia vocai-simfonică (p.
545-551)
încheie prezentarea realizărilor
brahmsiene în domeniul compoziţiei cu analiza istorică, estetică şi
muzicală a Requiemuiui german (p.
551-568),
lucrare complexă
ilustrând profunda meditaţie asupra vieţii şi morţii a gânditorului
romantic pe calea unei ample simfonizări. Meritul său istoric este cel
de a fi fost primul compozitor care a avut îndrăzneala de a se detaşa de
textul liturgic latin canonizat şi a fi construit muzica Missei sale pro
defunctis pe idei consolatoare desprinse din textele biblice pe care le-a
transmis în limba germană, pe înţelesul celor îndureraţi, cărora actul
său artistic se adresa.
INDICEDENUME
.569
INDICE DE LUCRĂRI
.579
BIBLIOGRAFIE
.589 |
| any_adam_object | 1 |
| any_adam_object_boolean | 1 |
| author | Ștefănescu, Ioana |
| author_facet | Ștefănescu, Ioana |
| author_role | aut |
| author_sort | Ștefănescu, Ioana |
| author_variant | i s is |
| building | Verbundindex |
| bvnumber | BV023090777 |
| ctrlnum | (OCoLC)220346434 (DE-599)BVBBV023090777 |
| format | Book |
| fullrecord | <?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><collection xmlns="http://www.loc.gov/MARC21/slim"><record><leader>01159nam a2200325 cc4500</leader><controlfield tag="001">BV023090777</controlfield><controlfield tag="003">DE-604</controlfield><controlfield tag="005">20080312 </controlfield><controlfield tag="007">t</controlfield><controlfield tag="008">080121s1998 |||| 00||| rum d</controlfield><datafield tag="020" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">9739155545</subfield><subfield code="9">973-9155-54-5</subfield></datafield><datafield tag="020" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">9735771535</subfield><subfield code="9">973-577-153-5</subfield></datafield><datafield tag="035" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">(OCoLC)220346434</subfield></datafield><datafield tag="035" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">(DE-599)BVBBV023090777</subfield></datafield><datafield tag="040" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">DE-604</subfield><subfield code="b">ger</subfield><subfield code="e">rakwb</subfield></datafield><datafield tag="041" ind1="1" ind2=" "><subfield code="a">rum</subfield></datafield><datafield tag="049" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">DE-12</subfield></datafield><datafield tag="084" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">9,2</subfield><subfield code="2">ssgn</subfield></datafield><datafield tag="100" ind1="1" ind2=" "><subfield code="a">Ștefănescu, Ioana</subfield><subfield code="e">Verfasser</subfield><subfield code="4">aut</subfield></datafield><datafield tag="245" ind1="1" ind2="0"><subfield code="a">O istorie a muzicii universale</subfield><subfield code="n">3</subfield><subfield code="p">De la Schubert la Brahms</subfield><subfield code="c">Joana Ştefanescu</subfield></datafield><datafield tag="264" ind1=" " ind2="1"><subfield code="a">Bucureşti</subfield><subfield code="b">Ed. Fundaţiei Culturale Române</subfield><subfield code="c">1998</subfield></datafield><datafield tag="300" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">609 S.</subfield></datafield><datafield tag="336" ind1=" " ind2=" "><subfield code="b">txt</subfield><subfield code="2">rdacontent</subfield></datafield><datafield tag="337" ind1=" " ind2=" "><subfield code="b">n</subfield><subfield code="2">rdamedia</subfield></datafield><datafield tag="338" ind1=" " ind2=" "><subfield code="b">nc</subfield><subfield code="2">rdacarrier</subfield></datafield><datafield tag="773" ind1="0" ind2="8"><subfield code="w">(DE-604)BV013127426</subfield><subfield code="g">3</subfield></datafield><datafield tag="856" ind1="4" ind2="2"><subfield code="m">Digitalisierung BSBMuenchen</subfield><subfield code="q">application/pdf</subfield><subfield code="u">http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=016293645&sequence=000002&line_number=0001&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA</subfield><subfield code="3">Inhaltsverzeichnis</subfield></datafield><datafield tag="940" ind1="1" ind2=" "><subfield code="n">oe</subfield></datafield><datafield tag="999" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">oai:aleph.bib-bvb.de:BVB01-016293645</subfield></datafield><datafield tag="942" ind1="1" ind2="1"><subfield code="c">780.9</subfield><subfield code="e">22/bsb</subfield><subfield code="f">09034</subfield></datafield></record></collection> |
| id | DE-604.BV023090777 |
| illustrated | Not Illustrated |
| index_date | 2024-07-02T19:40:51Z |
| indexdate | 2024-07-09T21:10:47Z |
| institution | BVB |
| isbn | 9739155545 9735771535 |
| language | Romanian |
| oai_aleph_id | oai:aleph.bib-bvb.de:BVB01-016293645 |
| oclc_num | 220346434 |
| open_access_boolean | |
| owner | DE-12 |
| owner_facet | DE-12 |
| physical | 609 S. |
| publishDate | 1998 |
| publishDateSearch | 1998 |
| publishDateSort | 1998 |
| publisher | Ed. Fundaţiei Culturale Române |
| record_format | marc |
| spelling | Ștefănescu, Ioana Verfasser aut O istorie a muzicii universale 3 De la Schubert la Brahms Joana Ştefanescu Bucureşti Ed. Fundaţiei Culturale Române 1998 609 S. txt rdacontent n rdamedia nc rdacarrier (DE-604)BV013127426 3 Digitalisierung BSBMuenchen application/pdf http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=016293645&sequence=000002&line_number=0001&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA Inhaltsverzeichnis |
| spellingShingle | Ștefănescu, Ioana O istorie a muzicii universale |
| title | O istorie a muzicii universale |
| title_auth | O istorie a muzicii universale |
| title_exact_search | O istorie a muzicii universale |
| title_exact_search_txtP | O istorie a muzicii universale |
| title_full | O istorie a muzicii universale 3 De la Schubert la Brahms Joana Ştefanescu |
| title_fullStr | O istorie a muzicii universale 3 De la Schubert la Brahms Joana Ştefanescu |
| title_full_unstemmed | O istorie a muzicii universale 3 De la Schubert la Brahms Joana Ştefanescu |
| title_short | O istorie a muzicii universale |
| title_sort | o istorie a muzicii universale de la schubert la brahms |
| url | http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=016293645&sequence=000002&line_number=0001&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA |
| volume_link | (DE-604)BV013127426 |
| work_keys_str_mv | AT stefanescuioana oistorieamuziciiuniversale3 |