O istorie condensată a literaturii române: 1880 - 2000 1
Gespeichert in:
| 1. Verfasser: | |
|---|---|
| Format: | Buch |
| Sprache: | Romanian |
| Veröffentlicht: |
Târgovişte
Ed. Bibliotheca
(2005)
|
| Schriftenreihe: | Eseu
Eseu |
| Online-Zugang: | Inhaltsverzeichnis Abstract |
| Beschreibung: | 351 S. |
| ISBN: | 9737120876 |
Internformat
MARC
| LEADER | 00000nam a2200000 cc4500 | ||
|---|---|---|---|
| 001 | BV022190218 | ||
| 003 | DE-604 | ||
| 005 | 20091119 | ||
| 007 | t | ||
| 008 | 061212s2005 |||| 00||| rum d | ||
| 020 | |a 9737120876 |9 973-712-087-6 | ||
| 035 | |a (OCoLC)162248579 | ||
| 035 | |a (DE-599)BVBBV022190218 | ||
| 040 | |a DE-604 |b ger |e rakwb | ||
| 041 | 0 | |a rum | |
| 049 | |a DE-12 | ||
| 100 | 1 | |a Zalis, Henri |d 1932-2016 |e Verfasser |0 (DE-588)1067431365 |4 aut | |
| 245 | 1 | 0 | |a O istorie condensată a literaturii române |b 1880 - 2000 |n 1 |c Henri Zalis |
| 264 | 1 | |a Târgovişte |b Ed. Bibliotheca |c (2005) | |
| 300 | |a 351 S. | ||
| 336 | |b txt |2 rdacontent | ||
| 337 | |b n |2 rdamedia | ||
| 338 | |b nc |2 rdacarrier | ||
| 490 | 0 | |a Eseu | |
| 490 | 0 | |a Eseu | |
| 773 | 0 | 8 | |w (DE-604)BV022190209 |g 1 |
| 856 | 4 | 2 | |m Digitalisierung BSBMuenchen |q application/pdf |u http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=015284401&sequence=000002&line_number=0001&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA |3 Inhaltsverzeichnis |
| 856 | 4 | 2 | |m Digitalisierung BSB Muenchen |q application/pdf |u http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=015284401&sequence=000004&line_number=0002&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA |3 Abstract |
| 940 | 1 | |n oe | |
| 943 | 1 | |a oai:aleph.bib-bvb.de:BVB01-015284401 | |
Datensatz im Suchindex
| _version_ | 1812641689363283968 |
|---|---|
| adam_text |
O istorie condensată a literaturii române
(1880-2000)
Cuprins
MINIME PRECIZĂRI
/5
PRELIMINARII CU BĂTAIE LUNGĂ
/6
CTITORII EDIFICIULUI LITERAR/15
EMINESCU, traiectorii împlinite/
15
Dedublarea liricii în constelaţiile eminesciene
/17
Eminescu. Aspiraţii mesianice
/ 20
Eminescu
-
zonele de interferenţă
/ 23
I.L. CARAGIALE comediograf al vanităţilor
/25
Etern actualul Caragiale
/30
ALEXANDRU
MACEDOŃSKI
-omul articulării la modernitate
/33
TITU MAIORESCU
în prim planul exigenţei consecvente
/35
INTERFERENŢE POLITICO-LIJERARE ÎN PEISAJ AUTOHTON.
ROLUL JUNIMII Şl AL SBURĂTORULUI
/ 39
FACTORUL LIRIC. DOUĂ DOMENII DISTINCTE:
TRADIŢIONALISMUL Şl MODERNISMUL
/ 43
A. TRADIŢIONALIŞTII
/48
V.
VOICULESCU regândeşte specificul etnografic
/ 48
Vasile Voiculescu sau romantismul genezei
/50
ION
PILLAT
în dispoziţie ambivalenţă
/52
B.FUNDOIANU între intensităţi schimbătoare
/54
B. MODERNIŞTII
/58
TURDORARGHEZI, unicitate sondabilă
/58
LUCIAN
BLAGA
-
artistul
„mirabile!
seminţe"
/ 64
G. BAČOVIA
dincolo de acustica singurătăţii
/ 70
PREZENŢE AVANGARDISTE
/75
TRANZIŢII LIRICE
/80
VIRGIL
TEODORESCU nu mai este cel ce a fost
/ 80
С
NISIPEANU mai aproape de „sufletul morţilor'782
ION CARAION căutând libertatea decisivă
/ 84
DANIEL TURCEA decantând dezolarea
/ 86
DESPRE POEŢI ONIRICI, FOARTE PE SCURT/90
PROZA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ. AUTENTISMUL
/97
(Anton
Hóiban, Mihail
Sebastian,
Ion Biberi
С.
Fàntâneru, M.
Blecher, H.Y. Stahl)
MIRCEA ELIADE
trasează
itinerarii /
97
Un problematizant: CAMIL PETRESCU
/102
CEZAR
PETRESCU,
atras
de
mirajul comorilor
/104
G. CÂLINËSCU
în zodia dezechilibrelor
/106
Revoltatul
FELIXADERCA/m
RADU
TUDORÁN
romancier „hăituit" de real
/115
I.
PELTZ cronicar al cartierului dispărut
/117
Drama suferinţei din gelozie:
URY BENADOR
/118
349
Henri
Zalis
NATURALISM
-
RĂDĂCINI, SENSIBILITATE, TENDINŢE
/121
HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU eminentă analistă de infirmităţi
/129
GIB
MIHĂESCU, pictor cucerit de extreme psihice
/131
Cărţi de redescoperit: Rusoaica
/133
Cu
LIVIÙ
REBREANU avem epopeea drumurilor închise
/135
NATURALISM MINOR
/138
REPERE ÎN PROZA POSTBELICĂ.
Preambul Ia profite diferite înglobări,
excese, ecouri, descoperiri de sine
/ 141
ZAHARIA STANCU pervertit de doruri hamletiene
/145
LAURENŢIU FULGAprin purgatoriul traumelor/148
O dialectică a sentimentelor/
151
SERGIU DAN
-
un roman-mărturie
/153
MARIN PREDA
-
istoria unei involuţii
/155
Teme la ordinea zilei: bivalenta lui PAUL GEORGESCU
/159
ŞTEFAN BĂNULESCU şi lumea lui dunăreană
/163
EUGEN
BARBU,
poligraf pur şi simplu
/167
NICOLAE JIANU şi creaţia de viaţă apăsătoare
/169
D.R. POPESCU între timpul ficţiunii şi resuscitarea biografismului
/170
O artă a conjugării afinităţilor:
OCTAVIAN
PALER /
174
AL. IVASIUC
-
dezinhibări confuze
/175
G. BĂLĂIŢĂ, constructorul polifonic/
177
NICOLAE BREBAN de la vocaţie reactivă la situări cronospaţiale
/182
ION BRAD recompune matricea Ardealului
/184
M.H. SIMIONESCU -Un „film" autoreferenţial
/186
DUMITRU ŢEPENEAG-singura realitate este textul?
/188
Ieşire în decor panoramic
/
DORA PAVEL.
Explorarea feminităţii pe o magistrală autoscopica
/193
Racordare la romanul memoriei. întâlnire cu RADU COSAŞU
/197
Prozele luiVASILEANDRU
/200
AL. ECOVOIU iubitor de alegorii
/203
NORA IUGA. Reverberaţia clipei şi a sinelui
/ 204
EFECTUL LIRIC PE FOND EPIC SAU EPICUL
INSTRUMENTAT LIRIC
/ 208
Secretul povestitorului, avuţia lui
MIHAIL SADOVEANU
/209
în plină feerie dezlănţuită:
PANAIT
ISTRATI
/ 216
CRITICA LITERARĂ/ISTORIE LITERARĂ
/220
PAULZARIFOPOL/220
Completări, dezvoltări, înrudiri
/
TUDOR VIANU
/223
FELIX ADERCA
/226
POMPILIU CONSTANTINESCU
/228
VLADIMIR STREINU
/230
EDGAR
PAPU
/231
ION BIBERI
/233
Criticul meticulos în comentarii fugitive
/ 237
Despre radicalitatea studioasă
/ 240
Glose la criticul exilat
/ 244
Z.
ORNEA
/246
350
О
istorie
condensată a literaturii române
(1880-2000)
N.MANOLESCU/247
ALPALEOLOGU/251
Priorităţi ale subiectivităţii
auctoriale
/ 253
Aplicaţiile criticului convingător
/ 255
Pe un palier literar preţioase reverberaţii.
/ 258
MEMORIALISTICA
/ 261
E. LOVINESCU. Argumentul memorialistic nu trece neobservat
/261
TUDOR VIANU
de-ale memorialisticii
/ 263
MIRCEA ELIADE, cronologie în adâncul sinelui
/267
CONSTANTIN BELDIE. Memorii înţelegătoare
/ 271
AUREL BARANGA. Subiect de retrospectivă
/ 273
La sursele luminii
/ 275
Dosarul MIHAIL
SEBASTIAN,
proiect şi subiect (l)/278
Dosarul MIHAIL
SEBASTIAN,
proiect şi subiect
(II)
/281
EUGEN SiMION: Fantasma în jurnale intime
/285
Diferenţa între autosugestie şi coroborare bibliografică
/ 290
Egotism' fără frontiere (MIRCEA
CÄRTÄRESCU) /292
Proiecţii ale discursului confesiv
/ 297
Ce are de spus absentul după despărţire
/ 301
Pe traiectorii inegale
/ 303
PEO
PANTĂ COBORÂTOARE
/ 306
MARIA
BANUŞ
/306
MIHAIBENIUC/SOe
DEMOSTENE BOTEZ
/311
MIHAIL DAVIDOGLU
/313
LUCIA
DEMETRIUS
/313
PAULEVERAC
/314
AURELMIHALE/315
IONROTARU/316
lONLÄNCRÄNJAN/Sie
PETRU POPESCU
/318
TITUS POPOVICI
/319
NICOLAEŢIC/321
FĂNUŞ NEAGU
/321
VALENTIN SILVESTRU
/323
DRAMATURGIA
/325
TEODOR MAZILU
/330
D.R. POPESCU
/331
MARIN SORESCU
/333
EPILOG PROVIZORIU
/337
REFERINŢE CRITICE
/ 342
A. Articole şi studii
/ 342
B. Sinteze, ierarhii literare, doctrine
/ 344
NOTE
/345
INDICE DE NUME
/346
DE ACELAŞI AUTOR
/ 362
351
Henri
Zalis
PRELIMINARII
CU BĂTAIE
LUNGA
în forma intenţionat restrânsă a prezentei „Istorii a literaturii române",
termenul de diagramă a faptului literar trebuie folosit cu măsură. De ce istorie,
când vreau să fiu loial faţă de problema capitală a cumpănirii realităţii estetice?
Scrutare la rece a unui întreg veac interpretat inedit.
înseamnă că din perspectivă critică, am premeditat concentrarea, selecţia
de principiu a materiei prea abundente pentru un singur volum, când dimensiunea
este decisă de echilibrul între ce credem noi despre noi şi ce deduc străinii, cei
incoruptibil obiectivi la expertiza pe care Ie-o propunem. Mai Înseamnă că asociată
la parcursul preferinţelor, alegerea mea verifică esenţa actualei lucrări: ea
avertizează asupra ideii că nu dăm o imagine restrictivă despre valorile demne
de atenţie, însă nici nu examinăm autori şi scrieri fără ardere spirituală.
Sper ca această forma
mentis
să irite mai puţin ca explicitare sinceră, ca
slobodă consimţire de omisiuni. Cred că trebuie să conteze necomplezenţa
când ne apropiem de acest spaţiu cultural, multă vreme afectat de veneraţie
stângace sau mistificare protocolară.
Curios este faptul că avem mai puţine lucrări cu profil apropiat demersului
nostru decât ar fi nevoie. O anume resemnare a contat şi mai contează şi
acum. în nota ei dominantă
e
colportoare de comoditate, deşi nu-i ajută de fel
pe profesorii din învăţământul preuniversitar, iar studenţilor le strică plăcerea
percepţiei profesionale.
Ce anume favorizează modalitatea după care ne-am stabilit reperele? în
mod sigur nu viziunea istorică simplistă a decis gruparea materiei cât
complementaritatea acesteia, puterea de a divulga filiaţii. Astfel, convingător
mi
s
-а
părut argumentul flexiunii spirituale. Respectiv cel racordat la devenirea
noastră prin deschideri la mişcarea de idei moderne. Constituie obiectul atenţiei
cadrul şi căile/direcţiile desprinderii din începuturi. Din capul locului, este vorba
_
О
istorie
condensată a literaturii române
(1880-2000)_
de călători şi călătorii în afară, dincolo de graniţe, dar şi în interiorul fiinţei.
Călătorii în memorie, în bibliotecă, în digresiunea afectivităţii.
Cimentul întregului s-ar putea să-l constituie tipologiile umane şi simbolurile
sociale (inadaptarea, parvenirea, aventura, degradarea moravurilor, reactivitatea
la afinităţi şi desincronizări sufleteşti).
în fine, au greutate contextele literare, integrate, concentrate pe straturi
de experienţe în creaţie, simultane şi/sau consecutive. Evenimente directe şi
ecoul lor în schimbările de mentalitate constituie un alt efect care
s
-а
degajat
ca temă predilectă. Stăruind pe forţa de modelare a indivizilor, ceea ce induce
noi raţionamente estetice şi nu numai.
Proiectul de faţă are o teorie proprie despre perspectiva lirică şi despre
situaţia lirismului, vindecător de restrişti. Material de inspiraţie a furnizat
perspectiva obiectivă, de la un tipar de tranziţie la unul evoluat, european.
Fermentul modern survine tot mai insistent în modul de existenţă artistică, inclusiv
în impasul convenţiilor promovate spre a contracara „propunerile de realitate".
în linie generală, marea mutaţie apare la nivelul cadrului de referinţă. După
determinismul umoral, retoric, paseist, insurecţional
-
masiv romantic, vine
cel propriu realismului burghez, atroce-achizitiv, arivist, avid de frivolităţi în
cascadă. îi succede determinismul naturalist, iar în plan consecutiv, distinct,
procesul marcat de supremaţia inconştientului. Limbajul lui, exasperat de
neîmpliniri în
eros,
în fiziologia pieirii lente
s.a.
are plinătatea dureroasă, opacă
la religios, însă tentată de neant, de meditaţii cauzate de ratare, impotenţă,
delictul morţii provocate. Gustul eşecului, despre care Cioran spunea că se
învecinează cu extazul răsturnat, ne manipulează trăirile, intervine în
desfăşurarea faptelor. Analistul atent la excese constată cum acelaşi fenomen
se răsfrânge asupra întregului decor, cu suita de ipostaze, de mecanisme
implicate în fixarea punctelor de vedere. Aşa se constituie „Viziunea lumii",
apare polifonia fenomenologică, sintagmă de natură să anunţe suma de voci
care dă sens concretului literar.
Ochiul-martor înlocuieşte ochiul-visător, faptul uman brut impune asupra
meditaţiei, enigma ia, pe alt fir, urma inexplicabilului. La mai multe nivele
reverberează ispitele clar-obscurului, irealului,, imaginarului fals exotic, dislocat
între insolit şi autoreferenţialitate.
Banală constatare: orice istorie literară reprezintă altceva decât propune
un dicţionar de autori. Altceva decât antologarea de titluri ce aparţin autorilor
incluşi în opţiunile antologatorului. Libertate de omologare nu are, în schimb,
Henri
Zalis
decât cel
care
s-a
decis să treacă peste scrupulul cronologic şi metodologiile
strict pedagogice. Sau restrictiv didactice.
Am afirmat de la început: mă ţin departe de rigorile unei istorii literare de
tip uzual. Văd această posibilă istorie condensată a literaturii române drept
personalizarea analizelor, a justificărilor critice, cu aducerea în prim plan a
fuziunii actualitate-posteritate în sensul conlucrării funcţiilor asociative de la
satisfacţii imediate la proiecţii viitoare. Există posibilitatea întâlnirii cu cei care
sapă la suprafaţa posterităţii şi prevăd condiţionări ce exclud repetarea
iniţiativelor anterioare. Operaţiunea coincide cu mai multe adecvări la conceptul
de literatură în mişcare.
A. Prima adecvare. într-o istorie cauzal consolidată nu mai contează
codificările plate, întâlnite, de regulă, în sistemul de clasificare a Panoramelor.
Acolo subdiviziunile temporale şi spaţiale luptă inerţial cu tradiţia.
B. A doua adecvare. Gruparea operelor/autorilor depinde de gradul de
rezonanţă cu starea culturală, legitimitatea dominantă pe piaţa sferelor de
influenţă
etc.
îmi doresc să ating fluiditatea
(I.
Negoiţescu o numea solubilă)
puterii de adaptare de la stabil la instabil şi de la articularea cuminte la înnoirea
credibilă a funcţiilor de relaţionare în universul referenţial.
С
Istoria îşi propune să mai demonstreze ceva, anume că procesul
operelor /autorilor ţine de autonomia radicalitătii estetice, a unităţii lor valide de
destin literar. în numele ei revendică asimilarea aderenţei
la centravate, una
ce decurge din suflul ei aparte, în fond şi formă, la spiritualitatea naţională.
Este firesc să ne punem problema incidenţei universalitate-posteritate. Deşi
sunt perfect distincte, posteritatea are splendoare post-biografică, pe când
universalitatea impune un plus de respect. Cei doi termeni nu impietează unul
asupra celuilalt. Posteritatea presupune continuă schimbare de optică pe fond
de actualizare a receptării după criterii de rezonanţă, de confruntare a omului cu
şinele său, chiar de o specială atemporalitate. Pe când universalitatea
încoronează valorile încă
-
după toate probabilităţile
-
nemistuite, surprinse în
orizontul răbdător al citirii imperfecte, totuşi multiforme. întreţeserea celor două
forme de recunoaştere aplică/anunţă ieşirea din mediul închis, local, provincialist.
Combinat cu cele notate mai sus, consider incitantorganicismul. Necesită
clarificări pentru că
e
reductibil la câteva noţiuni de bază. Sunt în discuţie
concepte afirmative care ţin seama de factura dominantă a principiului
structurant
şi a traseului angajat. Astfel, putem alătura, spre exemplu, pe
Al. Odobescu lui Ştefan Bănulescu. îi leagă, dincolo de lexicul expresiv, de
frăgezimea muzei inspiratoare, delectabilul erudiţiei, expertiza mitică,
sensibilizarea elementelor naturii. Din care decurg nobila patimă a
descriptivismului, mistica rememorărilor. Idem integrarea, pe un plan separat,
8
О
istorie condensata a
literaturii române
(1880-2000)
a
primilor poeţi dâmboviţeni în tendinţa macedonskiană graţie tentaţiei
velocipedice, în fond a maşinismului, probă că autorul „Nopţii de Noiembrie"
atacă Europa cu armele ei, se smulge din vraja carului cu boi, invariabil asociat
până atunci cu inferioritatea universului rural. Survin dezvăluiri uluitoare. Ne
conduc la aplecare mecanică către năluca onirismului din scrisul lui
Leonard
Dimov sau către parodicul din scrisul delirului onomastic practicat de Mircea
Horia
Simionescu, ambii egal de inventivi faţă de modelul matein, îmbătat de
metodica spectacolului, complicat iconografic, deliberat damnat.
Dacă luăm în calcul distanţa, în timp, între Al. Odobescu şi Ştefan
Bănulescu, de aproximativ un secol, dobândeşte elocvenţă „înrudirea" lor,
propusă nouă de pulsiunea filologică, respectul culorii teritoriului comun, cum
şi de anecdotica realizată stilistic, orientată spre dorinţe contrariate, devoţiunea
la stranietate, simţul peregrinării.
Dihotomia subiect-obiect în planul impresie-imagine pleacă de la
considerarea sinelui. Din conştiinţa lor, a celor doi termeni, în care concordă
superioara bucurie contemplativă avem, adeverită în adânc, în orizontul lor
spectacular, desfacerea aristotelică
-
microcosm/macrocosm. Amprentată
de conceptul de lărgire, distincţie ce alunecă în pluralitate, mulţumită căreia şi
Odobescu şi Bănulescu îmbracă afectele în plăcerea de a exagera.
Organicismul mizează pe vraja transferului de la microcosm la macrocosm,
de unde vine, pe o treaptă de ei legitimată, preţuirea pentru monumental. Pentru
potenţialităţile hiperbolizate ale naturii şi ale oamenilor înduplecaţi să îi accepte
misterele, fractura catastrofică între polarităţi, văzute, potrivit cu recomandarea
lui
Blaga, ca
„antinomii transfigurate".
Este de ordinul evidenţei că drumeţia are drept interlocutor evaziunea. La
clasici era întărită de formulări fericite. De „învăţături" aplicate persuasiv. Astfel
se vede mai limpede cât lucrează corespondenţele, dincolo de stricte
cronologii, între modul de a trăi clasicitatea şi de a o adopta ca mutaţie de la
divagaţie la viziune. Din clasicitate, din valorile ei de sugestie, extrag Odobescu
şi Bănulescu gustul pentru emoţia educată. Pentru cultivarea cuvântului
românesc în bogăţia sa de valenţe, proces intelectual rafinat de schimbările
de decor, reabilitat de însăşi directitatea cu care îl amendează, îi surprind timbrul,
vibraţiile, abisalitatea.
Când incursiunea noastră ajunge la Mircea Eliade, Vianu,
Ralea,
Călinescu
scrutarea recurge, tot mai des, la explicări metafizice. Inclusiv la documente
testimoniale. Atunci vânătoarea, deplasarea aventuroasă, „viziunea"
modelatoare, împreună, oferă chei pentru mobilitatea fizică, dar şi pentru cea
speculativă, identificată cu reveria la Odobescu, reactiv sfidătoare la Ştefan
Bănulescu. între „Pseudokinegetikos" şi „Cartea de la Metopolis" distanţa
e
Henri
Zalis
mare. Ultima
nu e, de fel,
un
produs
al
condiţionărilor memorialistice. Aparţine,
totuşi, prezenţei neaşteptate a mobilităţii în sens de finalitate trans-categorială.
Resortul principal iese în relief mai încolo, când
Mihail
Ralea
declară că
epicul emulează în călători gândirea şi fantezia, ca şi cum primordialitatea
modificărilor de percepţie devine obligatorie.
Cad de acord cu mine însumi că „O istorie condensată a literaturii române"
reconsideră viziunea despre interacţiunea timp-spaţiu ca să propună analiza
de incidenţă celei de conexitate. Or, mai exact, să realizeze că fără perspectivă
critică înţepeneala „istoriilor literare" didactice nu va face loc niciodată
complicităţilor lesne de verificat. Nu mă regăsesc printre partis-pris-urile
deformate de locul comun, potrivit căruia comentatorul descifrează, pe rând,
epoci, curente, exponenţi reprezentativi doar dacă mecanismul de funcţionare
integrează timpul şi simptomfcle lui spaţiale. Corespondenţele revelate de
afinităţi structurale, în ciuda distanţelor temporale, nu au radicalitate dacă trec
prin purgatoriul unipolarităţii. Relaţia timp-spaţiu nu
e
obligatorie în cazul de
faţă sau, ca oricare alta, proclamă alianţe peste timp şi peste spaţiu mut,
confundă
-
la nimereală
-
viaţa conexităţii cu imprudenţa apriorismelor.
Istoria mea condensată, mobilă, recurge la libertatea testimonială ori de
câte ori o instanţă critică sare/separă etape, substituie coduri de lectură. Vrea
să dezvăluie afinităţi ordonate după conexiuni
supratemporale.
Categoriile de
sensibilitate pot repeta calificaţii precedente în cadrul altor creaţii, despărţite
de jocuri de idei, de ideaţie conotativă, manevrată estetic. Aşa se face că
talentul, viaţa sensibilă/originalitatea adoptă, pe tipare diferite, congeneritate,
„încuscririle". Deşi teoretic, un artist este simbolist sau expresionist, iar altul
dezlănţuit naturalist, ademenit de senzaţii misterios migratoare.
Odată limpezit, ştiu că am argumentele necesare altor coordonate şi
rezonanţe decât cele încremenite în neputinţa diferenţierii. Răfuiala cu
atari
precarităţi nu are cum face abstracţie de inhibiţiile fixismului. Mărturisesc că
m-am pregătit pentru studiul concordanţelor, conform cărora le pot încadra,
dincolo de timpul calendaristic. Revine acel timp acaparat de vocaţii comune,
nu însă şi nivelatoare, în primatul fuziunii atemporale. Efervescenţa acelor fuziuni
translează valori din teritoriile trecutului în acela al viitorului, în sensul că spaţiul
estetic, diferit de cel socializant, civic afirmativ, funcţionează integrat procesului
de transmutaţie de la operativ la speculativ şi de la aglutinant la adeverit.
Ieşind din reducţia la unitate, din rigoarea canonică, potrivit căreia nu închei
un capitol fără să fi epuizat toate apariţiile şi autorii lor, consemnez încă o idee
10
O istorie condensată a literaturii române
(1880-2000)
nedogmatică. Sprijinul pe care îl pretinde o lucrare ca aceasta nu aşteaptă nimic
de la intermediari. Tot ce îşi doreşte un interpret neconformist priveşte finalismul
microcapitolelor, anume să surprindă convertirea beletristică a personajului oniric
(să zicem la Mircea Eliade) fără să mai treacă prin cine mai ştie câte trepte sau
meandre. Am dat exemplul de mai sus ca să ilustrez perenitatea unor soluţii
prin prisma impactului direct, directitatea nefiind deranjată de înglobări secundare,
infiltraţii mărunte, caduce, conjuncturi
declinante.
Revin la exemplul cu Mircea Eliade. Personajul lui oniric nu este
complementar decât ştiinţei fantasticului, cu care acelaşi
s
-а
deprins, ispititor
de aparte, să instaleze realul în ireal. Astfel complementaritatea constituie
încă un element cu pondere în distanţarea de pulverizări practicate de cronicari
inexpresivi în peltelele devorate de banalitatea înşiruirilor, de colcăiala de titluri
sufocate în confuzie. Validând continuităţi întâmplătoare.
Amalgamul zboară în rotocoale frenetice în acele istorii literare construite
în afara subiectului. Schemele, aglomerarea de titluri, succesiunea anostă de
nume condiţionate pedant dau de gândit. Deopotrivă din unghiul actualităţii
dar şi al posterităţii. Scriitorii care nu asumă acest rol şi-au isprăvit combustia.
Concentrarea în retroproiecţii şi contrastarea talentelor „de salon", a crescuţilor
în serele negociatorilor de ierarhii, subliniază apăsat de ce este nevoie să
primeze creaţia liberă de servituti.
Axa de orientare dinspre lumea internă către cea externă, decide strategia
literaturii de călătorie. Există şi aici privirea selectivă producătoare de
specificitate. Ştim astăzi că notele de voiaj traduc, prin pendularea între
comuniune şi simbolizare, aproape simultan, energii apreciabile. în absenţa
lor, paginile dezarmează prin platitudine. Aşa se întâmplă în volumul de eseistică
de drum „Metropole",
1931,
al lui Liviu Rebreanu, în „Călătorind prin
URSS",
1952,
al lui Zaharia Stancu, „Decembrie în Cuba", jurnal de drum semnat de
Platon
Pardău în
1974,
cum şi notele lui Marin Preda la capătul unei documentări
în Vietnam,
1976.
Faţă de eşecurile menţionate, susţinerea localismului românesc, deşi
viabilă teoretic, pare o alternativă ¡relevantă dacă nu detectează ciocniri de
civilizaţii în condiţii dramatice de dezvoltare.
Un studios canadian al comparatismului,
François Paré,
profesor la
Universitatea
din Ontario,
ridică în cartea sa de eseuri,
„Les littératures de
ľexiguité",
2001,
o
problemă care mi-a amintit de teza culturilor majore şi a
culturilor minore. în viziunea
lui Paré,
problema se pune în termenii
11
Henri
Zalis
literaturilor înalt sacralizate, generatoare de universalitate şi a literaturilor
mici, în orizontul cărora producţia de texte devine repede probtemă de
marginalitate, de minorat. Cel care menajează carenţa provoacă
autodistrugere, umilire din cauza difuzării injust de limitate. Fără îndoială,
exiguitatea exercită asupra creaţiei sinuozităţii teribile. Ea macină capitalul
simbolic investit de autorii ce îi aparţin. Putem lupta cu dificultăţile propriei
noastre fragilităţi, dacă ne lăsăm în seama crestomaţiilor şi a „panoramelor"
prăfuite? Răspunsul este unul singur! încearcă să-l dea semnatarul acestor
febrile pagini, în constatarea degajată din paradoxul de sine stătător: în
pofida exiguităţii, noi trecem de filtrul tonalităţilor joase. Nu renunţăm să
fim noi înşine, ne înfruntăm dependenţa de strategiile periferiei, ca sub nici
o formă să nu ne pierdem vizibilitatea.
Mecanismele selecţiei au reţinut mai puţini autori decât ne-au obişnuit
istoriile literare tradiţionale. Iar condiţiile selectării sunt dictate în concomitentă
cu adevărul literar integrator.
în fond, substanţa observaţiilor adună sugestii chiar şi dincolo de sumar,
întâlnirea lor stabileşte alte raporturi de concordanţă/neconcordanţă decât le
închipuim la prima vedere. Nu-i îngăduit nimănui luxul să schiţeze tabloul
complet al lecturilor critice, dacă omite dubla perspectivă a contextului,
speculativ şi/sau deliberativ.
Mi se pare suficient să amintesc un exemplu, dintre multe altele egale ca
sonoritate. Deşi trece de opt sute de pagini, trilogia eseistică
„Arca lui Noe",
închinată romanului românesc din ultimele două secole, nu „prinde" decât
exponenţii cei mai reprezentativi. Asta contribuie la formarea impresiei că o
literatură îşi livrează drumul numai dacă îl descifrăm
-
rezumând necondiţionat
-
convenţiile, tipologiile, reflexivitatea, reverenţele secrete, nu în ultimul rând
insularitatea.
în stratul intern al literaturii române persistă, în poziţii şi formate, apărate
până la confuzie, numeric, importanţi autori secundari. Sunt înscrişi în serii
derivate una din alta. Nu trebuie multe instrumente, calcule, investigaţii
bănuitoare ca să avem priveliştea rolului lor lipsit de privilegii. Menţinuţi de un
întreg context, hrănesc un lanţ pe cerul comunităţii.
Mai degrabă i-aş numi „subiecţi" la efectul de suprapunere (identitate
peste discontinuitate) acceptaţi deşi devierea de la valoare, dinamism, curaj
inovator induce repetabile intruziuni pe seama celor care au trecut prin
purgatoriul figuraţiei şi l-au absolvit.
12
_
О
istorie
condensată a literaturii române
(1880-2000)_
Cota autorilor „subţiri" (e vorba de rezultatele lor modice) întrece orice
idee de negociere. Dacă am lua în calcul o atare operaţie, am mima însăşi
raţiunea conceptului pe care suntem pe cale să-l formulăm. Pe de altă parte,
ceea ce vom semnala ţine de firul implicaţiilor revelate de imaginea unei utopice
literaturi, construite din cercuri egale.
Nu, cercurile pot fi concentrice sau, eventual tangente, moştenite ori
inventate, ele nu sunt şi nu vor fi egale, precum sunt cercurile olimpice. Altceva:
dacă vor supravieţui, dacă se vor menţine integral/parţial, rămâne de clarificat.
Depinde cum interferează valoarea nonvaloarea, originalitatea mediocritatea,
continuitatea dislocarea.
Coexistenţa formelor de afirmare, respectiv de înglobare în altele în plină
expansiune, face din literatura română una „seismică", subsumată reliefului
accidentat. Falia supraevaluării se ciocneşte de cealaltă, de tip contrar.
Amestecul „marginilor" cu „zariştea" incită marginalitatea identitară la fluiditate,
pe un curent rareori defensiv, ambiguu ofensiv. Cine spune ambiguitate spune
neadevăr. Aparţine el tradiţiei? Anunţă ruptura, ieşirea din „scenariu"? Nu cumva
detectăm percepte normative, degradări, sfâşieri intime?
Aş risca să afirm că acuitatea critică ne pune în căutarea unei noi Junimi,
o Junime a secolului XXI, eficientă'ca şi cea dintâi, solidară în jurul valorilor,
opusă dezinvolt nonvalorilor, vorbelor goale, formelor fără fond.
Pe fondul explicaţiilor necomplezente, a abordării nepărtinitoare, vom
menţiona tendinţele sortite ratării, cum şi pe cele ratificate cumpătat. Ar rezulta,
presupun, alergia la stereotipii, la amorţirea judecăţii de valoare. Cercetarea
de faţă se vrea alternativă la pseudofinalităţi sub presiunea ipocriziei, obedienţei
la practici compromise.
Cine crede că într-o „istorie" literară precumpăneşte preferinţa autorului
ei pentru studiile alchimiei expresivităţii pe fond de administrare a resurselor
se înşeală. Unitatea, polaritatea sunt doar elementele unei asceze ajunsă la
vindecarea de obscurităţi, discordanţe, închistări obstinate.
La datele percepute anterior, să mai observăm încă un aspect nerelevant.
O literatură ca a noastră, închisă în discontinuitatea ei, pierde din reflexul ce o
redescoperă dacă nu este considerată în termenii valorilor pe care le comunică
şi cu care comunică. Reflexul de care aminteam, privit de aproape, descoperă
câteva fisuri, leagă fracturile sesizate de intenţionalitatea artistică. Riscul lui:
să rămână la suprafaţa lucrurilor, avantajul: să le califice inadecvarea, să le
descifreze reducţiile.
Nu ne este deloc indiferent că amalgamăm motive cu teme (spre exemplu
motivul blestemului cu tema împotrivirii la rău) şi că dizolvăm într-un tip spe¬
cial de concesivitate expresivitatea latinităţii cu teluricul balcanic.
13
Henri Zalis .
în alte locuri, discuţia promovează principii clare, relative la severitatea cu
care raţionalismul ne stimulează autoexigenţă. La noi mai sunt necesari paşi
curajoşi în disputa lucidităţii critice, implicată în sănătatea întregului, cu
mediocritatea agresivă foarte dispusă la complicităţi demolatoare.
Predispunerea organică la avize înţelepte pare soluţia la bovarismul cu care
cochetăm când şi când, în recomandări. Disonanţe cauzate de bovarism literar
am putea număra cu zecile. însă cutez să cred că nu acest pericol ne paşte.
Nu bovarismul simplist, travestit în agitaţii deşucheate, trage literatura noastră
spre motivaţii obtuze.
Aşadar, să ne vedem de treabă. Iubind cu maximă percepere originalitatea.
Scutind-o de venin, dar şi de laude şocante, neavenite.
Constat că ne dăm prea târziu seama
de subtexte.
Prin însăşi natura lor,
ne pun în încurcătură. Ca de pildă acum, când am crezut de cuviinţă să chem
la constituirea Noii Junimi. Nu am făcut apelul în credinţa că începuturi datate,
cu rod bogat cândva, sunt o soluţie viabilăv norocoasă la validarea tergiversărilor
prin care trecem.
Mai limpede separaţie între Junimea istorică şi prezumtiva Nouă Junime
nu am de gând să schiţez. în schimb,
dééumesc
trezirea interioară sub impuls
maiorescian acel efort amplu la care s-ar asocia majore standarde artistice
cu subminarea estetică a prostului gust
consumisi,
activat amplu de emergenţa
publicităţii, a reclamei deşănţate.
Desigur, tangenţele care survin vizează saturaţia provocată de dispariţia
instrumentului critic, înlocuit inventiv de spălăcite agerimi laudative. Aruncate
pe piaţă ca să sugereze că moda, intetese de grup apără comercialismul în
beletristică, altunde decât la masa elitei. Unde exprimările, chiar tentante, nu
vin dinspre medii „deschise", iar dezbaterile au un potenţial perfid.
Din perspectiva translării de la literatura cantităţii la cea a dominantei
strict selective, sunt pe deplin conştient că lucrarea de faţă nu va fi corupătoare
şi cu atât mai puţin exclusivistă.
14 |
| adam_txt |
O istorie condensată a literaturii române
(1880-2000)
Cuprins
MINIME PRECIZĂRI
/5
PRELIMINARII CU BĂTAIE LUNGĂ
/6
CTITORII EDIFICIULUI LITERAR/15
EMINESCU, traiectorii împlinite/
15
Dedublarea liricii în constelaţiile eminesciene
/17
Eminescu. Aspiraţii mesianice
/ 20
Eminescu
-
zonele de interferenţă
/ 23
I.L. CARAGIALE comediograf al vanităţilor
/25
Etern actualul Caragiale
/30
ALEXANDRU
MACEDOŃSKI
-omul articulării la modernitate
/33
TITU MAIORESCU
în prim planul exigenţei consecvente
/35
INTERFERENŢE POLITICO-LIJERARE ÎN PEISAJ AUTOHTON.
ROLUL JUNIMII Şl AL SBURĂTORULUI
/ 39
FACTORUL LIRIC. DOUĂ DOMENII DISTINCTE:
TRADIŢIONALISMUL Şl MODERNISMUL
/ 43
A. TRADIŢIONALIŞTII
/48
V.
VOICULESCU regândeşte specificul etnografic
/ 48
Vasile Voiculescu sau romantismul genezei
/50
ION
PILLAT
în dispoziţie ambivalenţă
/52
B.FUNDOIANU între intensităţi schimbătoare
/54
B. MODERNIŞTII
/58
TURDORARGHEZI, unicitate sondabilă
/58
LUCIAN
BLAGA
-
artistul
„mirabile!
seminţe"
/ 64
G. BAČOVIA
dincolo de acustica singurătăţii
/ 70
PREZENŢE AVANGARDISTE
/75
TRANZIŢII LIRICE
/80
VIRGIL
TEODORESCU nu mai este cel ce a fost
/ 80
С
NISIPEANU mai aproape de „sufletul morţilor'782
ION CARAION căutând libertatea decisivă
/ 84
DANIEL TURCEA decantând dezolarea
/ 86
DESPRE POEŢI ONIRICI, FOARTE PE SCURT/90
PROZA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ. AUTENTISMUL
/97
(Anton
Hóiban, Mihail
Sebastian,
Ion Biberi
С.
Fàntâneru, M.
Blecher, H.Y. Stahl)
MIRCEA ELIADE
trasează
itinerarii /
97
Un problematizant: CAMIL PETRESCU
/102
CEZAR
PETRESCU,
atras
de
mirajul comorilor
/104
G. CÂLINËSCU
în zodia dezechilibrelor
/106
Revoltatul
FELIXADERCA/m
RADU
TUDORÁN
romancier „hăituit" de real
/115
I.
PELTZ cronicar al cartierului dispărut
/117
Drama suferinţei din gelozie:
URY BENADOR
/118
349
Henri
Zalis
NATURALISM
-
RĂDĂCINI, SENSIBILITATE, TENDINŢE
/121
HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU eminentă analistă de infirmităţi
/129
GIB
MIHĂESCU, pictor cucerit de extreme psihice
/131
Cărţi de redescoperit: Rusoaica
/133
Cu
LIVIÙ
REBREANU avem epopeea drumurilor închise
/135
NATURALISM MINOR
/138
REPERE ÎN PROZA POSTBELICĂ.
Preambul Ia profite diferite înglobări,
excese, ecouri, descoperiri de sine
/ 141
ZAHARIA STANCU pervertit de doruri hamletiene
/145
LAURENŢIU FULGAprin purgatoriul traumelor/148
O dialectică a sentimentelor/
151
SERGIU DAN
-
un roman-mărturie
/153
MARIN PREDA
-
istoria unei involuţii
/155
Teme la ordinea zilei: bivalenta lui PAUL GEORGESCU
/159
ŞTEFAN BĂNULESCU şi lumea lui dunăreană
/163
EUGEN
BARBU,
poligraf pur şi simplu
/167
NICOLAE JIANU şi creaţia de viaţă apăsătoare
/169
D.R. POPESCU între timpul ficţiunii şi resuscitarea biografismului
/170
O artă a conjugării afinităţilor:
OCTAVIAN
PALER /
174
AL. IVASIUC
-
dezinhibări confuze
/175
G. BĂLĂIŢĂ, constructorul polifonic/
177
NICOLAE BREBAN de la vocaţie reactivă la situări cronospaţiale
/182
ION BRAD recompune matricea Ardealului
/184
M.H. SIMIONESCU -Un „film" autoreferenţial
/186
DUMITRU ŢEPENEAG-singura realitate este textul?
/188
Ieşire în decor panoramic
/
DORA PAVEL.
Explorarea feminităţii pe o magistrală autoscopica
/193
Racordare la romanul memoriei. întâlnire cu RADU COSAŞU
/197
Prozele luiVASILEANDRU
/200
AL. ECOVOIU iubitor de alegorii
/203
NORA IUGA. Reverberaţia clipei şi a sinelui
/ 204
EFECTUL LIRIC PE FOND EPIC SAU EPICUL
INSTRUMENTAT LIRIC
/ 208
Secretul povestitorului, avuţia lui
MIHAIL SADOVEANU
/209
în plină feerie dezlănţuită:
PANAIT
ISTRATI
/ 216
CRITICA LITERARĂ/ISTORIE LITERARĂ
/220
PAULZARIFOPOL/220
Completări, dezvoltări, înrudiri
/
TUDOR VIANU
/223
FELIX ADERCA
/226
POMPILIU CONSTANTINESCU
/228
VLADIMIR STREINU
/230
EDGAR
PAPU
/231
ION BIBERI
/233
Criticul meticulos în comentarii fugitive
/ 237
Despre radicalitatea studioasă
/ 240
Glose la criticul exilat
/ 244
Z.
ORNEA
/246
350
О
istorie
condensată a literaturii române
(1880-2000)
N.MANOLESCU/247
ALPALEOLOGU/251
Priorităţi ale subiectivităţii
auctoriale
/ 253
Aplicaţiile criticului convingător
/ 255
Pe un palier literar preţioase reverberaţii.
/ 258
MEMORIALISTICA
/ 261
E. LOVINESCU. Argumentul memorialistic nu trece neobservat
/261
TUDOR VIANU
de-ale memorialisticii
/ 263
MIRCEA ELIADE, cronologie în adâncul sinelui
/267
CONSTANTIN BELDIE. Memorii înţelegătoare
/ 271
AUREL BARANGA. Subiect de retrospectivă
/ 273
La sursele luminii
/ 275
Dosarul MIHAIL
SEBASTIAN,
proiect şi subiect (l)/278
Dosarul MIHAIL
SEBASTIAN,
proiect şi subiect
(II)
/281
EUGEN SiMION: Fantasma în jurnale intime
/285
Diferenţa între autosugestie şi coroborare bibliografică
/ 290
Egotism' fără frontiere (MIRCEA
CÄRTÄRESCU) /292
Proiecţii ale discursului confesiv
/ 297
Ce are de spus absentul după despărţire
/ 301
Pe traiectorii inegale
/ 303
PEO
PANTĂ COBORÂTOARE
/ 306
MARIA
BANUŞ
/306
MIHAIBENIUC/SOe
DEMOSTENE BOTEZ
/311
MIHAIL DAVIDOGLU
/313
LUCIA
DEMETRIUS
/313
PAULEVERAC
/314
AURELMIHALE/315
IONROTARU/316
lONLÄNCRÄNJAN/Sie
PETRU POPESCU
/318
TITUS POPOVICI
/319
NICOLAEŢIC/321
FĂNUŞ NEAGU
/321
VALENTIN SILVESTRU
/323
DRAMATURGIA
/325
TEODOR MAZILU
/330
D.R. POPESCU
/331
MARIN SORESCU
/333
EPILOG PROVIZORIU
/337
REFERINŢE CRITICE
/ 342
A. Articole şi studii
/ 342
B. Sinteze, ierarhii literare, doctrine
/ 344
NOTE
/345
INDICE DE NUME
/346
DE ACELAŞI AUTOR
/ 362
351
Henri
Zalis
PRELIMINARII
CU BĂTAIE
LUNGA
în forma intenţionat restrânsă a prezentei „Istorii a literaturii române",
termenul de diagramă a faptului literar trebuie folosit cu măsură. De ce istorie,
când vreau să fiu loial faţă de problema capitală a cumpănirii realităţii estetice?
Scrutare la rece a unui întreg veac interpretat inedit.
înseamnă că din perspectivă critică, am premeditat concentrarea, selecţia
de principiu a materiei prea abundente pentru un singur volum, când dimensiunea
este decisă de echilibrul între ce credem noi despre noi şi ce deduc străinii, cei
incoruptibil obiectivi la expertiza pe care Ie-o propunem. Mai Înseamnă că asociată
la parcursul preferinţelor, alegerea mea verifică esenţa actualei lucrări: ea
avertizează asupra ideii că nu dăm o imagine restrictivă despre valorile demne
de atenţie, însă nici nu examinăm autori şi scrieri fără ardere spirituală.
Sper ca această forma
mentis
să irite mai puţin ca explicitare sinceră, ca
slobodă consimţire de omisiuni. Cred că trebuie să conteze necomplezenţa
când ne apropiem de acest spaţiu cultural, multă vreme afectat de veneraţie
stângace sau mistificare protocolară.
Curios este faptul că avem mai puţine lucrări cu profil apropiat demersului
nostru decât ar fi nevoie. O anume resemnare a contat şi mai contează şi
acum. în nota ei dominantă
e
colportoare de comoditate, deşi nu-i ajută de fel
pe profesorii din învăţământul preuniversitar, iar studenţilor le strică plăcerea
percepţiei profesionale.
Ce anume favorizează modalitatea după care ne-am stabilit reperele? în
mod sigur nu viziunea istorică simplistă a decis gruparea materiei cât
complementaritatea acesteia, puterea de a divulga filiaţii. Astfel, convingător
mi
s
-а
părut argumentul flexiunii spirituale. Respectiv cel racordat la devenirea
noastră prin deschideri la mişcarea de idei moderne. Constituie obiectul atenţiei
cadrul şi căile/direcţiile desprinderii din începuturi. Din capul locului, este vorba
_
О
istorie
condensată a literaturii române
(1880-2000)_
de călători şi călătorii în afară, dincolo de graniţe, dar şi în interiorul fiinţei.
Călătorii în memorie, în bibliotecă, în digresiunea afectivităţii.
Cimentul întregului s-ar putea să-l constituie tipologiile umane şi simbolurile
sociale (inadaptarea, parvenirea, aventura, degradarea moravurilor, reactivitatea
la afinităţi şi desincronizări sufleteşti).
în fine, au greutate contextele literare, integrate, concentrate pe straturi
de experienţe în creaţie, simultane şi/sau consecutive. Evenimente directe şi
ecoul lor în schimbările de mentalitate constituie un alt efect care
s
-а
degajat
ca temă predilectă. Stăruind pe forţa de modelare a indivizilor, ceea ce induce
noi raţionamente estetice şi nu numai.
Proiectul de faţă are o teorie proprie despre perspectiva lirică şi despre
situaţia lirismului, vindecător de restrişti. Material de inspiraţie a furnizat
perspectiva obiectivă, de la un tipar de tranziţie la unul evoluat, european.
Fermentul modern survine tot mai insistent în modul de existenţă artistică, inclusiv
în impasul convenţiilor promovate spre a contracara „propunerile de realitate".
în linie generală, marea mutaţie apare la nivelul cadrului de referinţă. După
determinismul umoral, retoric, paseist, insurecţional
-
masiv romantic, vine
cel propriu realismului burghez, atroce-achizitiv, arivist, avid de frivolităţi în
cascadă. îi succede determinismul naturalist, iar în plan consecutiv, distinct,
procesul marcat de supremaţia inconştientului. Limbajul lui, exasperat de
neîmpliniri în
eros,
în fiziologia pieirii lente
s.a.
are plinătatea dureroasă, opacă
la religios, însă tentată de neant, de meditaţii cauzate de ratare, impotenţă,
delictul morţii provocate. Gustul eşecului, despre care Cioran spunea că se
învecinează cu extazul răsturnat, ne manipulează trăirile, intervine în
desfăşurarea faptelor. Analistul atent la excese constată cum acelaşi fenomen
se răsfrânge asupra întregului decor, cu suita de ipostaze, de mecanisme
implicate în fixarea punctelor de vedere. Aşa se constituie „Viziunea lumii",
apare polifonia fenomenologică, sintagmă de natură să anunţe suma de voci
care dă sens concretului literar.
Ochiul-martor înlocuieşte ochiul-visător, faptul uman brut impune asupra
meditaţiei, enigma ia, pe alt fir, urma inexplicabilului. La mai multe nivele
reverberează ispitele clar-obscurului, irealului,, imaginarului fals exotic, dislocat
între insolit şi autoreferenţialitate.
Banală constatare: orice istorie literară reprezintă altceva decât propune
un dicţionar de autori. Altceva decât antologarea de titluri ce aparţin autorilor
incluşi în opţiunile antologatorului. Libertate de omologare nu are, în schimb,
Henri
Zalis
decât cel
care
s-a
decis să treacă peste scrupulul cronologic şi metodologiile
strict pedagogice. Sau restrictiv didactice.
Am afirmat de la început: mă ţin departe de rigorile unei istorii literare de
tip uzual. Văd această posibilă istorie condensată a literaturii române drept
personalizarea analizelor, a justificărilor critice, cu aducerea în prim plan a
fuziunii actualitate-posteritate în sensul conlucrării funcţiilor asociative de la
satisfacţii imediate la proiecţii viitoare. Există posibilitatea întâlnirii cu cei care
sapă la suprafaţa posterităţii şi prevăd condiţionări ce exclud repetarea
iniţiativelor anterioare. Operaţiunea coincide cu mai multe adecvări la conceptul
de literatură în mişcare.
A. Prima adecvare. într-o istorie cauzal consolidată nu mai contează
codificările plate, întâlnite, de regulă, în sistemul de clasificare a Panoramelor.
Acolo subdiviziunile temporale şi spaţiale luptă inerţial cu tradiţia.
B. A doua adecvare. Gruparea operelor/autorilor depinde de gradul de
rezonanţă cu starea culturală, legitimitatea dominantă pe piaţa sferelor de
influenţă
etc.
îmi doresc să ating fluiditatea
(I.
Negoiţescu o numea solubilă)
puterii de adaptare de la stabil la instabil şi de la articularea cuminte la înnoirea
credibilă a funcţiilor de relaţionare în universul referenţial.
С
Istoria îşi propune să mai demonstreze ceva, anume că procesul
operelor /autorilor ţine de autonomia radicalitătii estetice, a unităţii lor valide de
destin literar. în numele ei revendică asimilarea aderenţei
la centravate, una
ce decurge din suflul ei aparte, în fond şi formă, la spiritualitatea naţională.
Este firesc să ne punem problema incidenţei universalitate-posteritate. Deşi
sunt perfect distincte, posteritatea are splendoare post-biografică, pe când
universalitatea impune un plus de respect. Cei doi termeni nu impietează unul
asupra celuilalt. Posteritatea presupune continuă schimbare de optică pe fond
de actualizare a receptării după criterii de rezonanţă, de confruntare a omului cu
şinele său, chiar de o specială atemporalitate. Pe când universalitatea
încoronează valorile încă
-
după toate probabilităţile
-
nemistuite, surprinse în
orizontul răbdător al citirii imperfecte, totuşi multiforme. întreţeserea celor două
forme de recunoaştere aplică/anunţă ieşirea din mediul închis, local, provincialist.
Combinat cu cele notate mai sus, consider incitantorganicismul. Necesită
clarificări pentru că
e
reductibil la câteva noţiuni de bază. Sunt în discuţie
concepte afirmative care ţin seama de factura dominantă a principiului
structurant
şi a traseului angajat. Astfel, putem alătura, spre exemplu, pe
Al. Odobescu lui Ştefan Bănulescu. îi leagă, dincolo de lexicul expresiv, de
frăgezimea muzei inspiratoare, delectabilul erudiţiei, expertiza mitică,
sensibilizarea elementelor naturii. Din care decurg nobila patimă a
descriptivismului, mistica rememorărilor. Idem integrarea, pe un plan separat,
8
О
istorie condensata a
literaturii române
(1880-2000)
a
primilor poeţi dâmboviţeni în tendinţa macedonskiană graţie tentaţiei
velocipedice, în fond a maşinismului, probă că autorul „Nopţii de Noiembrie"
atacă Europa cu armele ei, se smulge din vraja carului cu boi, invariabil asociat
până atunci cu inferioritatea universului rural. Survin dezvăluiri uluitoare. Ne
conduc la aplecare mecanică către năluca onirismului din scrisul lui
Leonard
Dimov sau către parodicul din scrisul delirului onomastic practicat de Mircea
Horia
Simionescu, ambii egal de inventivi faţă de modelul matein, îmbătat de
metodica spectacolului, complicat iconografic, deliberat damnat.
Dacă luăm în calcul distanţa, în timp, între Al. Odobescu şi Ştefan
Bănulescu, de aproximativ un secol, dobândeşte elocvenţă „înrudirea" lor,
propusă nouă de pulsiunea filologică, respectul culorii teritoriului comun, cum
şi de anecdotica realizată stilistic, orientată spre dorinţe contrariate, devoţiunea
la stranietate, simţul peregrinării.
Dihotomia subiect-obiect în planul impresie-imagine pleacă de la
considerarea sinelui. Din conştiinţa lor, a celor doi termeni, în care concordă
superioara bucurie contemplativă avem, adeverită în adânc, în orizontul lor
spectacular, desfacerea aristotelică
-
microcosm/macrocosm. Amprentată
de conceptul de lărgire, distincţie ce alunecă în pluralitate, mulţumită căreia şi
Odobescu şi Bănulescu îmbracă afectele în plăcerea de a exagera.
Organicismul mizează pe vraja transferului de la microcosm la macrocosm,
de unde vine, pe o treaptă de ei legitimată, preţuirea pentru monumental. Pentru
potenţialităţile hiperbolizate ale naturii şi ale oamenilor înduplecaţi să îi accepte
misterele, fractura catastrofică între polarităţi, văzute, potrivit cu recomandarea
lui
Blaga, ca
„antinomii transfigurate".
Este de ordinul evidenţei că drumeţia are drept interlocutor evaziunea. La
clasici era întărită de formulări fericite. De „învăţături" aplicate persuasiv. Astfel
se vede mai limpede cât lucrează corespondenţele, dincolo de stricte
cronologii, între modul de a trăi clasicitatea şi de a o adopta ca mutaţie de la
divagaţie la viziune. Din clasicitate, din valorile ei de sugestie, extrag Odobescu
şi Bănulescu gustul pentru emoţia educată. Pentru cultivarea cuvântului
românesc în bogăţia sa de valenţe, proces intelectual rafinat de schimbările
de decor, reabilitat de însăşi directitatea cu care îl amendează, îi surprind timbrul,
vibraţiile, abisalitatea.
Când incursiunea noastră ajunge la Mircea Eliade, Vianu,
Ralea,
Călinescu
scrutarea recurge, tot mai des, la explicări metafizice. Inclusiv la documente
testimoniale. Atunci vânătoarea, deplasarea aventuroasă, „viziunea"
modelatoare, împreună, oferă chei pentru mobilitatea fizică, dar şi pentru cea
speculativă, identificată cu reveria la Odobescu, reactiv sfidătoare la Ştefan
Bănulescu. între „Pseudokinegetikos" şi „Cartea de la Metopolis" distanţa
e
Henri
Zalis
mare. Ultima
nu e, de fel,
un
produs
al
condiţionărilor memorialistice. Aparţine,
totuşi, prezenţei neaşteptate a mobilităţii în sens de finalitate trans-categorială.
Resortul principal iese în relief mai încolo, când
Mihail
Ralea
declară că
epicul emulează în călători gândirea şi fantezia, ca şi cum primordialitatea
modificărilor de percepţie devine obligatorie.
Cad de acord cu mine însumi că „O istorie condensată a literaturii române"
reconsideră viziunea despre interacţiunea timp-spaţiu ca să propună analiza
de incidenţă celei de conexitate. Or, mai exact, să realizeze că fără perspectivă
critică înţepeneala „istoriilor literare" didactice nu va face loc niciodată
complicităţilor lesne de verificat. Nu mă regăsesc printre partis-pris-urile
deformate de locul comun, potrivit căruia comentatorul descifrează, pe rând,
epoci, curente, exponenţi reprezentativi doar dacă mecanismul de funcţionare
integrează timpul şi simptomfcle lui spaţiale. Corespondenţele revelate de
afinităţi structurale, în ciuda distanţelor temporale, nu au radicalitate dacă trec
prin purgatoriul unipolarităţii. Relaţia timp-spaţiu nu
e
obligatorie în cazul de
faţă sau, ca oricare alta, proclamă alianţe peste timp şi peste spaţiu mut,
confundă
-
la nimereală
-
viaţa conexităţii cu imprudenţa apriorismelor.
Istoria mea condensată, mobilă, recurge la libertatea testimonială ori de
câte ori o instanţă critică sare/separă etape, substituie coduri de lectură. Vrea
să dezvăluie afinităţi ordonate după conexiuni
supratemporale.
Categoriile de
sensibilitate pot repeta calificaţii precedente în cadrul altor creaţii, despărţite
de jocuri de idei, de ideaţie conotativă, manevrată estetic. Aşa se face că
talentul, viaţa sensibilă/originalitatea adoptă, pe tipare diferite, congeneritate,
„încuscririle". Deşi teoretic, un artist este simbolist sau expresionist, iar altul
dezlănţuit naturalist, ademenit de senzaţii misterios migratoare.
Odată limpezit, ştiu că am argumentele necesare altor coordonate şi
rezonanţe decât cele încremenite în neputinţa diferenţierii. Răfuiala cu
atari
precarităţi nu are cum face abstracţie de inhibiţiile fixismului. Mărturisesc că
m-am pregătit pentru studiul concordanţelor, conform cărora le pot încadra,
dincolo de timpul calendaristic. Revine acel timp acaparat de vocaţii comune,
nu însă şi nivelatoare, în primatul fuziunii atemporale. Efervescenţa acelor fuziuni
translează valori din teritoriile trecutului în acela al viitorului, în sensul că spaţiul
estetic, diferit de cel socializant, civic afirmativ, funcţionează integrat procesului
de transmutaţie de la operativ la speculativ şi de la aglutinant la adeverit.
Ieşind din reducţia la unitate, din rigoarea canonică, potrivit căreia nu închei
un capitol fără să fi epuizat toate apariţiile şi autorii lor, consemnez încă o idee
10
O istorie condensată a literaturii române
(1880-2000)
nedogmatică. Sprijinul pe care îl pretinde o lucrare ca aceasta nu aşteaptă nimic
de la intermediari. Tot ce îşi doreşte un interpret neconformist priveşte finalismul
microcapitolelor, anume să surprindă convertirea beletristică a personajului oniric
(să zicem la Mircea Eliade) fără să mai treacă prin cine mai ştie câte trepte sau
meandre. Am dat exemplul de mai sus ca să ilustrez perenitatea unor soluţii
prin prisma impactului direct, directitatea nefiind deranjată de înglobări secundare,
infiltraţii mărunte, caduce, conjuncturi
declinante.
Revin la exemplul cu Mircea Eliade. Personajul lui oniric nu este
complementar decât ştiinţei fantasticului, cu care acelaşi
s
-а
deprins, ispititor
de aparte, să instaleze realul în ireal. Astfel complementaritatea constituie
încă un element cu pondere în distanţarea de pulverizări practicate de cronicari
inexpresivi în peltelele devorate de banalitatea înşiruirilor, de colcăiala de titluri
sufocate în confuzie. Validând continuităţi întâmplătoare.
Amalgamul zboară în rotocoale frenetice în acele istorii literare construite
în afara subiectului. Schemele, aglomerarea de titluri, succesiunea anostă de
nume condiţionate pedant dau de gândit. Deopotrivă din unghiul actualităţii
dar şi al posterităţii. Scriitorii care nu asumă acest rol şi-au isprăvit combustia.
Concentrarea în retroproiecţii şi contrastarea talentelor „de salon", a crescuţilor
în serele negociatorilor de ierarhii, subliniază apăsat de ce este nevoie să
primeze creaţia liberă de servituti.
Axa de orientare dinspre lumea internă către cea externă, decide strategia
literaturii de călătorie. Există şi aici privirea selectivă producătoare de
specificitate. Ştim astăzi că notele de voiaj traduc, prin pendularea între
comuniune şi simbolizare, aproape simultan, energii apreciabile. în absenţa
lor, paginile dezarmează prin platitudine. Aşa se întâmplă în volumul de eseistică
de drum „Metropole",
1931,
al lui Liviu Rebreanu, în „Călătorind prin
URSS",
1952,
al lui Zaharia Stancu, „Decembrie în Cuba", jurnal de drum semnat de
Platon
Pardău în
1974,
cum şi notele lui Marin Preda la capătul unei documentări
în Vietnam,
1976.
Faţă de eşecurile menţionate, susţinerea localismului românesc, deşi
viabilă teoretic, pare o alternativă ¡relevantă dacă nu detectează ciocniri de
civilizaţii în condiţii dramatice de dezvoltare.
Un studios canadian al comparatismului,
François Paré,
profesor la
Universitatea
din Ontario,
ridică în cartea sa de eseuri,
„Les littératures de
ľexiguité",
2001,
o
problemă care mi-a amintit de teza culturilor majore şi a
culturilor minore. în viziunea
lui Paré,
problema se pune în termenii
11
Henri
Zalis
literaturilor înalt sacralizate, generatoare de universalitate şi a literaturilor
mici, în orizontul cărora producţia de texte devine repede probtemă de
marginalitate, de minorat. Cel care menajează carenţa provoacă
autodistrugere, umilire din cauza difuzării injust de limitate. Fără îndoială,
exiguitatea exercită asupra creaţiei sinuozităţii teribile. Ea macină capitalul
simbolic investit de autorii ce îi aparţin. Putem lupta cu dificultăţile propriei
noastre fragilităţi, dacă ne lăsăm în seama crestomaţiilor şi a „panoramelor"
prăfuite? Răspunsul este unul singur! încearcă să-l dea semnatarul acestor
febrile pagini, în constatarea degajată din paradoxul de sine stătător: în
pofida exiguităţii, noi trecem de filtrul tonalităţilor joase. Nu renunţăm să
fim noi înşine, ne înfruntăm dependenţa de strategiile periferiei, ca sub nici
o formă să nu ne pierdem vizibilitatea.
Mecanismele selecţiei au reţinut mai puţini autori decât ne-au obişnuit
istoriile literare tradiţionale. Iar condiţiile selectării sunt dictate în concomitentă
cu adevărul literar integrator.
în fond, substanţa observaţiilor adună sugestii chiar şi dincolo de sumar,
întâlnirea lor stabileşte alte raporturi de concordanţă/neconcordanţă decât le
închipuim la prima vedere. Nu-i îngăduit nimănui luxul să schiţeze tabloul
complet al lecturilor critice, dacă omite dubla perspectivă a contextului,
speculativ şi/sau deliberativ.
Mi se pare suficient să amintesc un exemplu, dintre multe altele egale ca
sonoritate. Deşi trece de opt sute de pagini, trilogia eseistică
„Arca lui Noe",
închinată romanului românesc din ultimele două secole, nu „prinde" decât
exponenţii cei mai reprezentativi. Asta contribuie la formarea impresiei că o
literatură îşi livrează drumul numai dacă îl descifrăm
-
rezumând necondiţionat
-
convenţiile, tipologiile, reflexivitatea, reverenţele secrete, nu în ultimul rând
insularitatea.
în stratul intern al literaturii române persistă, în poziţii şi formate, apărate
până la confuzie, numeric, importanţi autori secundari. Sunt înscrişi în serii
derivate una din alta. Nu trebuie multe instrumente, calcule, investigaţii
bănuitoare ca să avem priveliştea rolului lor lipsit de privilegii. Menţinuţi de un
întreg context, hrănesc un lanţ pe cerul comunităţii.
Mai degrabă i-aş numi „subiecţi" la efectul de suprapunere (identitate
peste discontinuitate) acceptaţi deşi devierea de la valoare, dinamism, curaj
inovator induce repetabile intruziuni pe seama celor care au trecut prin
purgatoriul figuraţiei şi l-au absolvit.
12
_
О
istorie
condensată a literaturii române
(1880-2000)_
Cota autorilor „subţiri" (e vorba de rezultatele lor modice) întrece orice
idee de negociere. Dacă am lua în calcul o atare operaţie, am mima însăşi
raţiunea conceptului pe care suntem pe cale să-l formulăm. Pe de altă parte,
ceea ce vom semnala ţine de firul implicaţiilor revelate de imaginea unei utopice
literaturi, construite din cercuri egale.
Nu, cercurile pot fi concentrice sau, eventual tangente, moştenite ori
inventate, ele nu sunt şi nu vor fi egale, precum sunt cercurile olimpice. Altceva:
dacă vor supravieţui, dacă se vor menţine integral/parţial, rămâne de clarificat.
Depinde cum interferează valoarea nonvaloarea, originalitatea mediocritatea,
continuitatea dislocarea.
Coexistenţa formelor de afirmare, respectiv de înglobare în altele în plină
expansiune, face din literatura română una „seismică", subsumată reliefului
accidentat. Falia supraevaluării se ciocneşte de cealaltă, de tip contrar.
Amestecul „marginilor" cu „zariştea" incită marginalitatea identitară la fluiditate,
pe un curent rareori defensiv, ambiguu ofensiv. Cine spune ambiguitate spune
neadevăr. Aparţine el tradiţiei? Anunţă ruptura, ieşirea din „scenariu"? Nu cumva
detectăm percepte normative, degradări, sfâşieri intime?
Aş risca să afirm că acuitatea critică ne pune în căutarea unei noi Junimi,
o Junime a secolului XXI, eficientă'ca şi cea dintâi, solidară în jurul valorilor,
opusă dezinvolt nonvalorilor, vorbelor goale, formelor fără fond.
Pe fondul explicaţiilor necomplezente, a abordării nepărtinitoare, vom
menţiona tendinţele sortite ratării, cum şi pe cele ratificate cumpătat. Ar rezulta,
presupun, alergia la stereotipii, la amorţirea judecăţii de valoare. Cercetarea
de faţă se vrea alternativă la pseudofinalităţi sub presiunea ipocriziei, obedienţei
la practici compromise.
Cine crede că într-o „istorie" literară precumpăneşte preferinţa autorului
ei pentru studiile alchimiei expresivităţii pe fond de administrare a resurselor
se înşeală. Unitatea, polaritatea sunt doar elementele unei asceze ajunsă la
vindecarea de obscurităţi, discordanţe, închistări obstinate.
La datele percepute anterior, să mai observăm încă un aspect nerelevant.
O literatură ca a noastră, închisă în discontinuitatea ei, pierde din reflexul ce o
redescoperă dacă nu este considerată în termenii valorilor pe care le comunică
şi cu care comunică. Reflexul de care aminteam, privit de aproape, descoperă
câteva fisuri, leagă fracturile sesizate de intenţionalitatea artistică. Riscul lui:
să rămână la suprafaţa lucrurilor, avantajul: să le califice inadecvarea, să le
descifreze reducţiile.
Nu ne este deloc indiferent că amalgamăm motive cu teme (spre exemplu
motivul blestemului cu tema împotrivirii la rău) şi că dizolvăm într-un tip spe¬
cial de concesivitate expresivitatea latinităţii cu teluricul balcanic.
13
Henri Zalis .
în alte locuri, discuţia promovează principii clare, relative la severitatea cu
care raţionalismul ne stimulează autoexigenţă. La noi mai sunt necesari paşi
curajoşi în disputa lucidităţii critice, implicată în sănătatea întregului, cu
mediocritatea agresivă foarte dispusă la complicităţi demolatoare.
Predispunerea organică la avize înţelepte pare soluţia la bovarismul cu care
cochetăm când şi când, în recomandări. Disonanţe cauzate de bovarism literar
am putea număra cu zecile. însă cutez să cred că nu acest pericol ne paşte.
Nu bovarismul simplist, travestit în agitaţii deşucheate, trage literatura noastră
spre motivaţii obtuze.
Aşadar, să ne vedem de treabă. Iubind cu maximă percepere originalitatea.
Scutind-o de venin, dar şi de laude şocante, neavenite.
Constat că ne dăm prea târziu seama
de subtexte.
Prin însăşi natura lor,
ne pun în încurcătură. Ca de pildă acum, când am crezut de cuviinţă să chem
la constituirea Noii Junimi. Nu am făcut apelul în credinţa că începuturi datate,
cu rod bogat cândva, sunt o soluţie viabilăv norocoasă la validarea tergiversărilor
prin care trecem.
Mai limpede separaţie între Junimea istorică şi prezumtiva Nouă Junime
nu am de gând să schiţez. în schimb,
dééumesc
trezirea interioară sub impuls
maiorescian acel efort amplu la care s-ar asocia majore standarde artistice
cu subminarea estetică a prostului gust
consumisi,
activat amplu de emergenţa
publicităţii, a reclamei deşănţate.
Desigur, tangenţele care survin vizează saturaţia provocată de dispariţia
instrumentului critic, înlocuit inventiv de spălăcite agerimi laudative. Aruncate
pe piaţă ca să sugereze că moda, intetese de grup apără comercialismul în
beletristică, altunde decât la masa elitei. Unde exprimările, chiar tentante, nu
vin dinspre medii „deschise", iar dezbaterile au un potenţial perfid.
Din perspectiva translării de la literatura cantităţii la cea a dominantei
strict selective, sunt pe deplin conştient că lucrarea de faţă nu va fi corupătoare
şi cu atât mai puţin exclusivistă.
14 |
| any_adam_object | 1 |
| any_adam_object_boolean | 1 |
| author | Zalis, Henri 1932-2016 |
| author_GND | (DE-588)1067431365 |
| author_facet | Zalis, Henri 1932-2016 |
| author_role | aut |
| author_sort | Zalis, Henri 1932-2016 |
| author_variant | h z hz |
| building | Verbundindex |
| bvnumber | BV022190218 |
| ctrlnum | (OCoLC)162248579 (DE-599)BVBBV022190218 |
| format | Book |
| fullrecord | <?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><collection xmlns="http://www.loc.gov/MARC21/slim"><record><leader>00000nam a2200000 cc4500</leader><controlfield tag="001">BV022190218</controlfield><controlfield tag="003">DE-604</controlfield><controlfield tag="005">20091119</controlfield><controlfield tag="007">t</controlfield><controlfield tag="008">061212s2005 |||| 00||| rum d</controlfield><datafield tag="020" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">9737120876</subfield><subfield code="9">973-712-087-6</subfield></datafield><datafield tag="035" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">(OCoLC)162248579</subfield></datafield><datafield tag="035" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">(DE-599)BVBBV022190218</subfield></datafield><datafield tag="040" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">DE-604</subfield><subfield code="b">ger</subfield><subfield code="e">rakwb</subfield></datafield><datafield tag="041" ind1="0" ind2=" "><subfield code="a">rum</subfield></datafield><datafield tag="049" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">DE-12</subfield></datafield><datafield tag="100" ind1="1" ind2=" "><subfield code="a">Zalis, Henri</subfield><subfield code="d">1932-2016</subfield><subfield code="e">Verfasser</subfield><subfield code="0">(DE-588)1067431365</subfield><subfield code="4">aut</subfield></datafield><datafield tag="245" ind1="1" ind2="0"><subfield code="a">O istorie condensată a literaturii române</subfield><subfield code="b">1880 - 2000</subfield><subfield code="n">1</subfield><subfield code="c">Henri Zalis</subfield></datafield><datafield tag="264" ind1=" " ind2="1"><subfield code="a">Târgovişte</subfield><subfield code="b">Ed. Bibliotheca</subfield><subfield code="c">(2005)</subfield></datafield><datafield tag="300" ind1=" " ind2=" "><subfield code="a">351 S.</subfield></datafield><datafield tag="336" ind1=" " ind2=" "><subfield code="b">txt</subfield><subfield code="2">rdacontent</subfield></datafield><datafield tag="337" ind1=" " ind2=" "><subfield code="b">n</subfield><subfield code="2">rdamedia</subfield></datafield><datafield tag="338" ind1=" " ind2=" "><subfield code="b">nc</subfield><subfield code="2">rdacarrier</subfield></datafield><datafield tag="490" ind1="0" ind2=" "><subfield code="a">Eseu</subfield></datafield><datafield tag="490" ind1="0" ind2=" "><subfield code="a">Eseu</subfield></datafield><datafield tag="773" ind1="0" ind2="8"><subfield code="w">(DE-604)BV022190209</subfield><subfield code="g">1</subfield></datafield><datafield tag="856" ind1="4" ind2="2"><subfield code="m">Digitalisierung BSBMuenchen</subfield><subfield code="q">application/pdf</subfield><subfield code="u">http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=015284401&sequence=000002&line_number=0001&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA</subfield><subfield code="3">Inhaltsverzeichnis</subfield></datafield><datafield tag="856" ind1="4" ind2="2"><subfield code="m">Digitalisierung BSB Muenchen</subfield><subfield code="q">application/pdf</subfield><subfield code="u">http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=015284401&sequence=000004&line_number=0002&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA</subfield><subfield code="3">Abstract</subfield></datafield><datafield tag="940" ind1="1" ind2=" "><subfield code="n">oe</subfield></datafield><datafield tag="943" ind1="1" ind2=" "><subfield code="a">oai:aleph.bib-bvb.de:BVB01-015284401</subfield></datafield></record></collection> |
| id | DE-604.BV022190218 |
| illustrated | Not Illustrated |
| index_date | 2024-07-02T16:13:51Z |
| indexdate | 2024-10-11T18:03:43Z |
| institution | BVB |
| isbn | 9737120876 |
| language | Romanian |
| oai_aleph_id | oai:aleph.bib-bvb.de:BVB01-015284401 |
| oclc_num | 162248579 |
| open_access_boolean | |
| owner | DE-12 |
| owner_facet | DE-12 |
| physical | 351 S. |
| publishDate | 2005 |
| publishDateSearch | 2005 |
| publishDateSort | 2005 |
| publisher | Ed. Bibliotheca |
| record_format | marc |
| series2 | Eseu |
| spelling | Zalis, Henri 1932-2016 Verfasser (DE-588)1067431365 aut O istorie condensată a literaturii române 1880 - 2000 1 Henri Zalis Târgovişte Ed. Bibliotheca (2005) 351 S. txt rdacontent n rdamedia nc rdacarrier Eseu (DE-604)BV022190209 1 Digitalisierung BSBMuenchen application/pdf http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=015284401&sequence=000002&line_number=0001&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA Inhaltsverzeichnis Digitalisierung BSB Muenchen application/pdf http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=015284401&sequence=000004&line_number=0002&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA Abstract |
| spellingShingle | Zalis, Henri 1932-2016 O istorie condensată a literaturii române 1880 - 2000 |
| title | O istorie condensată a literaturii române 1880 - 2000 |
| title_auth | O istorie condensată a literaturii române 1880 - 2000 |
| title_exact_search | O istorie condensată a literaturii române 1880 - 2000 |
| title_exact_search_txtP | O istorie condensată a literaturii române 1880 - 2000 |
| title_full | O istorie condensată a literaturii române 1880 - 2000 1 Henri Zalis |
| title_fullStr | O istorie condensată a literaturii române 1880 - 2000 1 Henri Zalis |
| title_full_unstemmed | O istorie condensată a literaturii române 1880 - 2000 1 Henri Zalis |
| title_short | O istorie condensată a literaturii române |
| title_sort | o istorie condensata a literaturii romane 1880 2000 |
| title_sub | 1880 - 2000 |
| url | http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=015284401&sequence=000002&line_number=0001&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA http://bvbr.bib-bvb.de:8991/F?func=service&doc_library=BVB01&local_base=BVB01&doc_number=015284401&sequence=000004&line_number=0002&func_code=DB_RECORDS&service_type=MEDIA |
| volume_link | (DE-604)BV022190209 |
| work_keys_str_mv | AT zalishenri oistoriecondensataaliteraturiiromane188020001 |